Categories: Stil de viaţă

Sănătatea preşedintelui Putin, din nou sub semnul întrebării

Sănătatea preşedintelui Putin este din nou sub semnul întrebării. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a făcut dezvăluiri exclusive despre starea de sănătate a liderului de la Kremlin.

Presa din Regatul Unit a preluat un interviu cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a negat toate speculațiile privind starea de sănătate a lui Putin.

Sănătatea preşedintelui Putin şi viaţa sa privată sunt subiecte tabu în Rusia, nefiind discutate în public. Dar, ca răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1, Serghei Lavrov a declarat recent: ”Vladimir Putin apare în public în fiecare zi.

Poate fi urmărit la televizor, pot fi ascultate discursurile lui în diferite ocazii. Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni”.

Presa europeană nu contenește în a publica diferite zvonuri conform cărora președintele Vladimir Putin are mari probleme de sănătate. Conform sursei citate, Putin suferă de cancer sau de boala Parkinson.

De asemenea, se vorbește că liderul rus „a supraviețuit unei tentative de lovitură de stat sau, după cum susțin unele tabloide, președintele rus ar fi deja mort și a fost înlocuit de „o dublură”.

Toate acestea pot fi doar o iluzie pentru mulți critici ai lui Putin, care par dispuși să se amăgească cu teorii ale conspirației care vorbesc de o răzbunare divină sau de o lovitură de palat care ar urmări alungarea liderului de la Kremlin, scrie Dawn.

Întâlniriile continuă

La începutul săptămânii, Putin a vorbit cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan și a prezidat o ședință a consiliului de securitate. S-a spus că ambele întâlniri ar fi avut loc de la distanță.

Săptămâna trecută, șeful serviciilor secrete militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a spus că are informații că Putin este grav bolnav și că a supraviețuit unei recente tentative de lovitură de stat. El nu a oferit alte amănunte, dar a susținut că presupușii atacatori provin din regiunea Caucazului.

De asemenea, site-ul de investigații Proekt a scris că, cel mai probabil, Putin suferă de cancer tiroidian. Informația s-a bazat pe documente de călătorie obținute de acest site, care arată că Putin a primit vizite regulate ale unui medic oncolog și ale unor medici otorinolaringologi, speculându-se că ar fi fost diagnosticat cu o afecțiune tiroidiană.

Ce spun americanii?
Tot în ultimele zile, fostul spion britanic Christopher Steele a declarat pentru Sky News că Putin este „din ce în ce mai bolnav”, iar scaunul său este în pericol. Steele, cunoscut din ancheta privind legăturile lui Donald Trump cu Rusia în alegerile din 2016, a citat „surse anonime din Rusia și din alte părți”.

În SUA, senatorul republican Marco Rubio, din Comisia de informații a Senatului, a făcut și el comentarii pe acest subiect: „Mi-aș dori să pot împărtăși mai multe, dar deocamdată pot spune că este destul de evident pentru mulți că ceva nu este în regulă cu Putin”.

Ar fi fost supus unei operații
Putin ar fi suferit o operație de cancer și se recuperează în urma sfatului medicilor, care au considerat că tratamentul era „esențial”, potrivit canalului Telegram General SVR. Vestea a apărut cu doar câteva ore înainte ca Putin să apară la televiziunea de stat întâlnindu-se cu aliatul său Alexander Lukașenko, la Soci.

Între timp, Valentin Iumașev, ginerele fostului președinte rus Boris Elțin, care l-a ajutat pe Vladimir Putin să ajungă la putere, a renunțat la rolul său de consilier al Kremlinului, au declarat pentru Reuters două persoane din anturajul lui Iumașev.

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

24 de minute ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

54 de minute ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

o oră ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

2 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

2 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra