Șase părţi ale corpului de care ne-am putea lipsi

Corpul uman s-a adaptat atât de mult condiţiilor de viaţă din ultimele secole, încât unele părţi pur şi simplu şi-au pierdut utilitatea. Vestigiile structurii umane iniţiale dispar încă din faza embrionară, însă câteva se păstrează tot restul vieţii. Iată câteva exemple:
1. Apendicele – Reprezintă rămăşiţa a unui intestin mai mare a strămoşilor noştri, explicaţie valabilă şi în cazul în care ar avea vreo funcţionalitate. Însuşi Charles Darwin a încercat să descifreze misterul acestui organ, spunând că servea primatelor la digestia celulozei provenite din frunzele verzi. Când plantele alcătuiau cea mai mare parte din meniul oamenilor, apendicele era extrem de important.

2. „Măselele de minte” – sunt localizate în spatele
gurii şi sunt numite aşa pentru că apar cam la maturitate, undeva între 17 şi 25 de ani, nu pentru că ar atrage după sine şi înţelepciune. În trecut, aceste măsele erau de mare ajutor în mestecarea unei cărni destul de tari, însă acum fac mai mult rău decât bine. Cel mai adesea, se interpun în calea altor dinţi şi necesită scoase.

3. Coccisul
– este un os aflat în capătul coloanei, vestigiul a ceea ce era odată coada. Până în moemntul în care devine făt, embrionul uman are o coadă care măsoară o şesime din toată lungimea sa, apoi este absorbită de corpul aflat în creştere. Totuşi, coccisul nu e în totalitate inutil: susţine muşchii, tendoanele şi ligamentele din acea zonă şi acţionează ca un suport pentru o persoană care stă în şezut.

4. Pliul ochiului
– Nu e nimic altceva decât o mică parte dintr-o membrană semi-transparentă, ce umezea ochii animalelor, pentru o vizibilitate mai bună. Diverse specii de reptile, păsări şirechini încă o mai au.

5. ADN-ul conţine şi el reziduri moleculare. Un exemplu este L-gulonolactona oxidaza, o genă funcţională la majoritatea mamiferelor, care produce enzima sintetizatoare de vitamina C. Cercetătorii o numesc pseudogenă, fiindcă şi-a pierdut codul genetic.

6. Muşchii urechii
nu se dezvoltă destul de mult încât să aibă şi mobilitate, aşa cum se întâmplă la animale, prin urmare nu au nici o funcţie biologică.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

6 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

6 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

7 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

7 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

8 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia