Semnele timpurii ale unuia dintre cele mai răspândite tipuri de cancer

Din cuprinsul articolului

Cancerul colorectal este unul dintre cele mai răspândite tipuri de cancer, al doilea ca răspândire la bărbaţi şi al treilea la femei. Conform unor cercetari efectuate la nivel international, una din din 20 de persoane prezinta riscuri serioase de a face cancer la colon.

“Numărul cazurilor de cancer de colon este în creştere în România, chiar dacă acest tip de cancer poate fi prevenit, dacă se face o colonoscopie. Orice cancer apare în urma unor leziuni, iar aceste leziuni pe colon nu sunt vizibile decât la colonoscopie, aşa că este obligatoriu ca fiecare om, în special cei care ştiu că au avut în familie astfel de cazuri de cancer – este un cancer care se transmite genetic – să îşi facă o colonoscopie. Dacă este depistat în fază incipientă, cancerul de colon poate fi vindecat. În ultimii ani, am observat o scădere a numărului cazurilor de cancer de stomac, pentru că oamenii mănâncă mai sănătos”, a declarat Profesorul doctor Dan Dumitraşcu, specialist în gastroenterologie.

Simptomele cancerului intestinului gros

Semnele şi simptomele cancerului intestinului gros pot varia de la cantităţi microscopice de sânge în scaun până la modificarea tranzitului intestinal. Cele mai frecvente simptome ale cancerului intestinului gros includ:
  • Sângerare rectală (scaun cu sange)
  • Modificarea tranzitului intestinal
  • Dureri sau crampe abdominale
  • Anemie fără o explicaţie
  • Pierdere inexplicabilă în greutate

Iată cele 5 recomandări legate de stilul de viaţă care sunt asociate cu scăderea riscului de apariţie a acestui cancer:

1. păstraţi o greutate corporală sănătoasă

2. evitaţi depunerea de grăsime în zona abdominală

3. faceţi exerciţiu fizic în mod regulat

4. nu fumaţi şi limitaţi consumul de alcool

5. adoptaţi o alimentaţie bogată în fructe, legume, peşte, seminţe şi fructe oleaginoase, fibre, şi mai săracă în carne roşie şi mezeluri.

În cazul celor ce respectau toate aceste recomandări, riscul de cancer colorectal scădea cu 37%.

Recent Posts

Greșeli pe care enoriașii le fac când merg la Biserică. Părintele Cleopa: E mare păcat!

Părintele Cleopa este unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române. De multe…

20 de minute ago

Cine nu ar trebui să mănânce carne de miel. Este interzis în aceste BOLI!

Nelipsită de pe mesele românilor în perioada Paștelui, carnea de miel are un conținut bogat…

o oră ago

Rugăciunea puternică pe care Arsenie Boca o rostea de Paște

Părintele Arsenie Boca rămâne fără îndoială drept unul dintre cei mai milostivi pelerini ai secolului…

2 ore ago

Cât timp se pot păstra ouăle la frigider. Mulți români fac o greșeală care îi poate îmbolnăvi

Indiferent de forma preferată de preparare, ouăle sunt o parte esențială a alimentației umane. Nu…

3 ore ago

Horoscop Camelia Pătrășcanu. O zodie își poate schimba viața! Are parte de ajutor divin

Camelia Pătrășcanu susține că o zodie poate să-și schimbe viața. Însă trebuie să facă astăzi…

3 ore ago

Când e cazul să mergi urgent la oftalmolog. Medic: „Nu îţi dai seama că suferi de această afecţiune”

Medicul Adriana Furtună a discutat, la Sfatul Sănătății cu Andreea Cigolea, despre degenerescența maculară, dar…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic