Categories: Stil de viaţă

Sfaturi de la specialişti pentru o viaţă sexuală mai bună

Schimbarea locului unde faceţi sex şi a poziţiilor sunt câteva dintre ingredientele unui act sexual reuşit. Află de la specialişti cele mai bune trucuri pentru a îndulci viaţa sexuală.

1. Acordă prioritate vieţii tale intime

Este uluitor majoritate covârşitoare a oamenilor care susţin că viaţa sexuală este foarte importantă într-un cuplu, dar atunci când vine vorba de cât timp îi dedică, totul se reduce la cel mult 20 de minute, ocazional, la sfârşitul unei zile obişnuite de muncă, între un film şi câteva ştiri la TV, spălatul vaselor şi o conversaţie la telefon.

Majoritatea adulţilor din zilele noastre au slujbe solicitante pentru care consumă zilnic o groază de energie, însă când vine vorba de rolul pe care îl au într-un cuplu nu sunt dispuşi să investească la fel de mult.

2. Daţi-vă din nou întâlniri

Cele mai multe cupluri, oricât de suparaţi ar fi partenerii unul pe celălalt, îşi aduc aminte cu drag de primele întâlniri, de emoţia primelor discuţii, de locurile dragi unde se întâlneau. Timpul nu este pierdut, încă mai puteţi avea asemenea întâlniri chiar dacă sunteţi împreună de mult timp şi chiar dacă locuiţi deja împreună.

Stabiliţi una din zilele săptămânii ca “zi de întâlnire”. După ce ieşiţi de la muncă, stabiliţi un loc drăguţ din oraş în care să vă duceţi. Poate fi un restaurant, poate fi un film la mall sau o piesă de teatru. Important este să vă ţineţi angajamentul de a merge la întâlnire chiar dacă intervin alte lucruri de făcut în acel interval de timp. Dacă chiar trebuie să anulaţi o astfel de seară, reprogramaţi-o cât mai urgent în aceeaşi săptămână.

După o astfel de seară, sexul nu trebuie să constituie o povară, nu este ceva ce nu ar putea să lipsească, însă este greu de crezut că vă veţi putea abţine.

3. Suprindeţi-vă unul pe celălalt cu lucruri inedite

Dacă vă daţi seama că într-o zi aţi putea ajunge amândoi acasă mai repede de la muncă, iar întreaga casă este la dispoziţia voastră, nu vă programaţi să faceţi curăţenie sau cumpărături. O partidă de sex la lumina zilei ar putea fi exact ceea ce vă trebuie. Deoarece oamenii fac sex mai rar ziua decât noaptea, o astfel de partidă ar putea fi percepută ca ceva inedit şi revigorant pentru relaţie.

4. Schimbaţi locul în care faceţi sex

Dacă faceţi dragoste mereu în dormitor, oricât de confortabil ar fi el, la un moment dat ar putea apărea plictiseala. Dacă aveţi măcar din când în când casa la dispoziţia voastră, încercaţi şi canapeaua din camera cealaltă sau pardoseala din living.

Dacă nu aveţi casa la dispoziţie prea des, puteţi încerca locuri ceva mai riscante, cum ar fi bancheta din spate a maşinii.

Jumătate din plăcerea unei aventuri în afara cuplului este constituită de dificultăţile şi locurile inedite în care se consumă partidele de sex. Dacă sunteţi fidel unul celuilalt meritaţi la fel de bine să simţiţi plăcerile unei aventuri, aşa că de ce să nu încercaţi sexul în locuri “periculoase”.

5. Învaţă să faci masaj

Nevoia de a fi atins, mai ales de către persoana dragă, este o nevoie de bază a omului, la fel cum este nevoia de a bea lichide sau de a mânca. De foarte multe ori, în cuplurile care au o relaţie de lungă durată apare plictiseala iar atingerile sunt reduse la minimum.

Masajul este nu numai o terapie foarte bună pentru relaxare, dar este şi cel mai frumos dar pe care îl poţi dărui partenerului sau partenerei.

Poate că nu de fiecare dată după un masaj bun vei avea chef să faci sex, însă atunci când vei avea, cu siguranţă va fi o partidă pe cinste, masajul fiind un preludiu excelent.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

47 de minute ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

o oră ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

2 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

2 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

3 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia