Din cuprinsul articolului
Experții în nutriție susțin că pierderea în greutate se bazează pe o alimentație echilibrată și sănătoasă. De multe ori, nu este nevoie să restricționezi cu severitate caloriile și cantitatea de alimente ingerate, însă este important să faci alegeri alimetare mai înțelepte.
În mod ideal, dietele de pierdere în greutate ar trebui adaptate la nevoile propriului organism. Multe persoane aleg însă diete stricte, care nu oferă rezultate pe termen lung și care privează organismul de aportul esențial de nutrienți. Pierderea în greutate se poate realiza ușor și sănătos, prin conștientizarea meselor și a alimentelor ingerate.
Este foarte important ca alimentația, indiferent de scopul în care este adaptată, să ofere organismului nutrienții necesari. De multe ori, persoanele care urmează un plan mult prea restrictiv ajung să dezvolte alte probleme de sănătate.
Cori Grămescu, expert în nutriție și fitness, ne explică prin ce metode putem adopta o dietă sănătoasă și echilibrată, fără să restricționăm caloriile.
„Pentru o alimentaţie echilibrată ai nevoie de un plan de mese care este conceput pentru o persoană cu o activitate fizică moderată, care doreşte să îşi îmbunătăţească opţiunile alimentare fără să practice restricţionarea severă a caloriilor din mâncare.
Există câteva reguli care ne ajută să ştim dacă suntem pe drumul cel bun cu alimentaţia noastră, pentru a face alegeri mai sănătoase.
Pentru o alimentaţie sănătoasă ar trebui să consumăm cât mai rar mezeluri, adică diverse tipuri de salamuri, cârnaţi, crenwurști sau rulade procesate, parizer ori diferite tipuri de şuncă şi alimente prăjite sau făcute pane, schnitzel, aripioare prăjite, gujoane, caşcaval pane sau carne prăjită etc., dulciuri procesate, prăjituri, biscuiţi, covrigei, ciocolată, bomboane, produse de patiserie din comerţ, dar şi sucuri dulci, băuturi carbogazoase cu îndulcitori sau cafele şi ceaiuri îndulcite, gata ambalate.
Dacă ne analizăm farfuria, ar trebui să regăsim în ea legume, leguminoase sau carne slabă, lactate naturale cu un conţinut moderat de grăsime, nuci şi seminţe crude, cereale integrale şi o cantitate mică de uleiuri extravirgine. În prima parte a zilei, până la prânz, ar trebui să consumăm legumele mai săţioase (morcov, nap, cartof), fructele dulci şi cerealele integrale. În partea a doua a zilei ar trebui să ne axăm pe proteine slabe din leguminoase, lactate ori carne slabă şi legume verzi.
De asemenea, e important să învăţăm să gătim dietetic şi savuros, folosind cât mai multe condimente naturale şi ierburi aromatice. Mâncarea trebuie preparată termic la temperaturi scăzute, cu un timp de pregătire mai îndelungat. Legumele e bine să le gătim „al dente”, adică să rămână uşor crocante, pentru a avea o textură plăcută şi un gust bun. O parte din legume şi fructe trebuie consumate crude, ca salate sau gustări, pentru aportul lor de vitamine şi minerale, care altfel se denaturează prin preparare termică”, a explicat Cori Grămescu, pe Facebook.
Atenționare cibernetică! Fiţi atenţi când faceţi cumpărături online în timpul sărbătorilor, atrage atenţia Directoratul Naţional pentru…
Vopseaua din comerț pentru ouăle de Paște poate fi periculoasă pentru organism deoarece conține aditivi…
Ploile de meteoriți sunt un fenomen astronomic care a captivat omenirea din cele mai vechi…
Mihai Voropchievici vestește mari reușite pentru o zodie în următoarea perioadă. Ceilalți nativi, pe de…
De curând, în timpul emisiunii Sinteza Zilei, realizată de Mihai Gâdea la Antena 3, medicul…
Durere pentru Oana Lis. Soția lui Viorel Lis a povestit la un moment dat care…