Categories: Ştiri sănătate

Sfinții Petru și Pavel 2022. Cea mai puternică rugăciune ce trebuie spusă dis-de-dimineață

Sărbătoare deosebit de importantă luni, 29 iunie, când românii îi prăznuiesc pe Sfinții Petru și Pavel. Se spune că în ziua când sunt prăznuiți Sfinții Petru și Pavel se rostește o rugăciune dis-de-dimineață.

În data de 29 iunie toți creștinii români îi sărbătoresc pe apostolii Petru și Pavel.

Dacă te rogi în această zi sfântă vei fi ascultat!

Rugăciunea către cei doi Sfinți te poate apară de boli, pagube, nedreptăți și răutățile celor din jur. Mai poate alungă neliniștile sufleteșți. Se rostește în ziua praznicului Sfinților Apostoli.

Această rugăciune se va rosti în față unei icoane cu Sfinții Petru și Pavel. Este foarte important să ai o lumânare aprinsă sau o candelă. E bine să spui rugăciunea dimineață, după ce ai băut puțînă aghiazmă sau ai luat anafură de peste an.

Rugăciune către Sfinții Petru și Pavel:

„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe ține, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatră de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşți în credinţă pe toţi fraţii tăi.estei zile trebuie spusă o rugăciune importantă.

Pe ține, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creşține. Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

Sfinții Petru și Pavel 2020. Cea mai puternică rugăciune pentru boala

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţîi noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slavă cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru că ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Sfinții Petru și Pavel 2022. Cea mai puternică rugăciune ce trebuie spusă acum

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin. Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru că toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin.”, este rugăciunea către Sfinții Petru și Pavel, conform doxologia.ro.

Recent Posts

Sunt probleme cu pensiile: Mulți nu și-au primit banii înainte de Paște. Ce decizie s-a luat

Probleme cu pensiile românilor. Autoritățile spuneau că toți pensionarii își vor primi pensia înainte de…

28 de minute ago

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple

Cum să NU te îngrași după sărbători. Respectă aceste patru reguli simple pe care un…

59 de minute ago

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

o oră ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

2 ore ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

2 ore ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic