joi, februarie 12, 2026
1.1 C
București

Sprijin guvernamental și recunoaștere instituțională pentru Spitalul Floreasca, un pilon al medicinei de urgență din România. Alexandru Rafila: „E o nevoie, nu un capriciu”

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila vorbește despre sprijin guvernamental și recunoaștere instituțională pentru Spitalul Floreasca, un pilon al medicinei de urgență din România.

În data de 9 și 10 mai, la Palatul Patriarhiei Române se desfășoară Conferința Spitalului Clinic de Urgență București: “Interdisciplinaritate în diagnosticul și tratamentul urgențelor medico-chirurgicale”, un eveniment de referință pentru întreaga comunitate medicală.

În cadrul deschiderii oficiale a evenimentului „Zilele Spitalului Clinic de Urgență București 2025”, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a transmis un mesaj de susținere și recunoștință adresat întregului colectiv medical al Spitalului Floreasca.

Citeste si…

Deschiderea evenimentului a fost făcută de Ministrul Sănătății Alexandru Rafila, doamna Conf. Dr. Carmen Orban, senator PSD, membru in cadrul Comisiei pentru Sanatate, domnul Conf. Dr. Claudiu Turculet, sef Sectie Clinica Chirurgie 1 din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București 2025, domnul Florin Valentin Ciocan, Președinte ANMCS și Bogdan Andrei Zidaru, managerul spitalului.

Sprijin guvernamental și recunoaștere instituțională pentru Spitalul Floreasca

În cuvinte ce au subliniat importanța acestei instituții în peisajul sanitar românesc, ministrul a reiterat angajamentul guvernamental pentru dezvoltarea continuă a infrastructurii spitalului, precum și necesitatea unei finanțări corelate cu complexitatea și volumul intervențiilor realizate.

Citeste si…

„Încercăm să sprijinim efortul dumneavoastră profesional în fiecare an, prin dezvoltarea infrastructurii spitalului. Cred că este sensibilă această dezvoltare, o vedeți în fiecare zi, căci am reușit și în acest an să alocăm fonduri consistente pentru dotarea Spitalului de Urgență Floreasca.

Și facem acest lucru pentru că dumneavoastră, dincolo de faptul că purtați această titulatură de Spital de Urgență, sunteți unul dintre cele mai performante  spitale de urgență din România. Și din punct de vedere al numărului de pacienți pe care îi tratați, în fiecare zi și în fiecare noapte, dar și prin complexitatea intervențiilor medicale pe care le realizați”, a declarat ministrul Rafila, subliniind astfel direcția strategică de consolidare a capacității de intervenție medicală.

Citeste si…

Alexandru Rafila: „Finanțare mai bună pentru spitalele de primă linie. E o nevoie, nu un capriciu”

Recunoașterea Floreasca drept unul dintre cele mai performante spitale de urgență din România vine pe fondul unei activități intense, marcate de un număr impresionant de pacienți tratați zilnic și de intervenții de maximă dificultate.

Ministrul a făcut apel și la o regândire a mecanismului de finanțare pentru spitalele de primă linie, sugerând implementarea unui pachet preferențial, care să asigure resursele necesare pentru gestionarea eficientă a marilor urgențe, așa cum s-a întâmplat și în cazuri recente precum tragedia de la Crevedia.

Citeste si…

„Noi avem un pachet pe care putem să-l implementăm sau să-l punem la dispoziția oricui o să coordoneze Sănătatea din România, pentru că aceste spitale de primă linie să poată să fie finanțate mai bine. Este o nevoie, până la urmă, nu este un capriciu. Trebuie, în mod evident, să aibă o finanțare preferențială, pentru că, așa cum spuneam, numărul și complexitatea intervențiilor medicale trebuie să poată să fie finanțat corespunzător.

Avem tot respectul pentru tot corpul medical din România, dar spitalele care duc greul – s-a văzut și în pandemie sau când apar urgențe majore de sănătate publică, și mă gândesc doar la incidentul de la Crevedia, când eram în legătură cu colegii dumneavoastră și veneau încontinuu ambulanțe cu pacienți – au mari provocări în viața de zi cu zi”.

Respectul societății stabilizează personalul medical

Discursul a inclus și un apel la respectul social cuvenit personalului medical:

 „Cred că lucrurile care s-au întâmplat în sistemul medical în ultimii ani încep să-și arate roadele și m-aș bucura ca confortul dumneavoastră profesional și, un lucru care câteodată lipsește, respectul pe care-l meritați din partea pacienților, să crească, să fie relevant.

Și cred că asta stabilizează, până la urmă, personalul medical. Nu discutăm doar despre nevoile materiale individuale ale personalului medical, discutăm și despre respectul pe care societatea trebuie să-l acorde celor care îi îngrijesc și le salvează viețile lor sau ale familiilor lor”, a mai spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, în deschiderea evenimentului.

A fost astfel subliniată importanța nu doar a sprijinului material, ci și a recunoașterii umane și profesionale pentru cei care, zilnic, își pun viața în slujba sănătății publice.

Medicii din spitalele de urgență, cum este Floreasca, se confruntă zilnic cu situații-limită, iar acest efort trebuie susținut printr-un sistem care le oferă siguranță și respect.

Totodată, complexitatea intervențiilor medicale moderne și necesitatea accesului la tehnologii de ultimă generație impun o regândire a priorităților în politicile de sănătate publică.

Se cere o abordare integrată care să îmbine digitalizarea, telemedicina și inteligența artificială cu valorile tradiționale ale practicii medicale: empatia, comunicarea și responsabilitatea.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

HOROSCOP. Protecție divină pentru patru zodii – Vor avea parte de trei ani de noroc!

Astrologii aduc vești foarte bune pentru patru nativi ai...

Ingredientul ascuns din sucul iubit de toată lumea, care îți macină oasele

Băuturile carbogazoase, în special cele de tip cola, pot...

Rafila, atac virulent la Bolojan: Medicii nu pot fi „legați” de sistem prin forță!

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, contestă vehement propunerea...

Agenția Federală pentru Medicamente a SUA respinge vaccinul antigripal cu ARN mesager

Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Rafila, atac virulent la Bolojan: Medicii nu pot fi „legați” de sistem prin forță!

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, contestă vehement propunerea...

Rogobete, în conflict cu Bolojan? Ministrul Sănătății îi trimite pe contabilii de la Guvern la terapie intensivă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se opune vehement intenției premierului...

Citește și