STUDIU. Un fruct delicios combate depresia datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii

O porţie mică dintr-un anume fruct consumat zilnic poate scădea riscul de depresie, datorită proprietăților antiinflamatorii, arată un studiu făcut pe mai mult de 13.000 de oameni.

O echipă de oameni de știință de la Universitatea Castilla din Spania a făcut o descoperire importantă pentru sănătate, după ce a examinat datele a peste 13.500 de persoane cu vârste cuprinse între 37 și 73 de ani.

Cercetătorii au constatat că cei care consumă zilnic doar 30 de grame de fructe în coajă, fie că sunt arahide, alune, fistic, migdale sau nuci, pot scăpa de depresie. Consumul de fructe în coajă este legat de reducerea riscului de depresie, datorită faptului că acestea au proprietăți antiinflamatorii pentru organismul uman.

Persoanele care au luat parte la studiu nu sufereau de depresie şi au mâncat 30 de grame de nuci pentru a beneficia de beneficiile antiinflamatorii. Aceștia au fost urmăriți timp de cinci ani, timp în care 8% au fost diagnosticați cu depresie, potrivit dailymail.co.uk.

Studiul a arătat că un consum scăzut până la moderat de fructe în coajă – echivalentul a până la o porție de 30 g pe zi – a fost legat de un risc cu 17% mai mic de depresie în comparație cu cei care nu consumau aceste alimente.

„Descoperirile noastre subliniază încă un alt beneficiu al consumului fructelor în coajă, şi anume o scădere cu 17% a depresiei asociate cu consumul de nuci. Acest lucru oferă o rațiune și mai puternică pentru ca oamenii să devină entuziasmați de consumul de fructe în coajă”, spune autorul principal al studiului, Bruno Bizzozero-Peroni, de la Universitatea din Castilla-La Mancha, din Spania.

„Descoperirea principală este că un consum regulat de fructe în coajă este asociat cu un nivel scăzut până la moderat de a face depresie în comparație cu cei care nu consumă nuci. Rezultatele noastre evidențiază rolul potențial al consumului de nuci ca un obicei alimentar sănătos pentru a preveni depresia la cei lipsiți de alți factori de risc cunoscuți pentru această afecţiune, cum ar fi obezitatea, comportamentele nesănătoase de viață, singurătatea și condițiile medicale”, mai spune Bruno Bizzozero-Peroni, potrivit sursei citate de antena3.ro.

O porție de 30 de grame de nuci sau fructe în coajă este aproximativ echivalentul a 20 de migdale, 10 nuci braziliene, 15 bucăţi de caju, 40 de alune sau 30 de sâmburi de fistic.

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

3 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

4 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

4 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

5 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

5 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra