Substanța mai importantă decât oxigenul. Fără aceasta, inima se oprește imediat. Ce trebuie să consumi pentru a evita un deficit?

Majoritatea persoanelor consideră că oxigenul este cea mai importantă substanță pentru sănătatea și supraviețuirea organismului. Cu toate acestea, nu este substanța principală.

O substanță foarte importantă este oxidul nitric. În lipsa acestuia, corpul se îmbolnăvește și este vulnerabil în fața multor afecțiuni. În cazuri grave, dacă nivelul de oxid nitric este foarte redus, inima se oprește imediat.

Din fericire, anumite alimente ajută la sintetizarea oxidului nitric în organism, iar cazurile în care apare un deficit atât de grav sunt rare.

Oxidul nitric, mai important decât oxigenul

Prof. Ihor Huk, directorul Departamentului de Chirurgie de la Wiener Privatklinik, doctor în medicină și om de știință apreciat cu peste 300 de lucrări, publicate în jurnale medicale, vorbește despre substanța fără de care corpul uman nu poate supraviețui, notează vbiz.ro.

„Recomandările medicilor de acum sunt învechite, sunt din secolul al XVII-lea, iar noi trăim în secolul XXI. Chiar și studenții mei învață din acele manuale vechi și când i-am întrebat care e cel mai important element din corpul nostru, 99% au spus că oxigenul. Greșit! Știm de 20 de ani că nu oxigenul e cel mai important element din corpul nostru, ci oxidul nitric, iar un om de știință, prieten cu mine a luat un premiu Nobel pe această temă, în 1997,” a declarat acesta.

Potrivit cercetătorului, oxidul nistric este mai important decâ oxigenul. În lipsa acestuia, inima se oprește imediat.

Sursa: Unsplash

„Acum înțelegeți de ce oxidul nitric este mai important decât oxigenul? Oxidul nitric îl obținem din alimente. Dovleac sau nuci pentru că aceste alimente au o concentrație mare de arginină, un aminoacid necesar pentru sintetizarea oxidului nitric, în organism.

Dacă mănânci zilnic aceste alimente, memoria va fi foarte bună și vasele de sânge foarte sănătoase. E nevoie 100-150 de grame de arginină pe zi. Dar e imposibil să mănânci zilnic dovleac și nuci, așa că poți lua capsule cu arginină,” a explicat prof. Huk.

De asemenea, specialistul susține că un alt mineral, calciul, este important pentru organism și o sursă esențială de oxid nitric. Alături de vitamina D3 și vitamina K, responsabile pentru controlarea calciului, organismul nu se va îmbolnăvi niciodată.

„Dacă aveți toți acești factori, atunci creierul, vasele de sânge, inima, sistemul imunitar vor funcționa perfect. Nu vă veți îmbolnăvi niciodată, vă garantez!” adaugă prof. Ihor Huk.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

4 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

5 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

5 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

6 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

6 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

7 ore ago

Citeste si: