Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar, un material esenţial pentru pacienţii cu cancer pulmonar, disponibil la chioşcurile de presă şi online

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) lansează în luna noiembrie „Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar” – un ghid destinat persoanelor diagnosticate cu cancer pulmonar, ce face parte din cadrul campaniei naţionale de informare “Câştigă timp! Cancerul pulmonar îţi poate fura timpul”.

Ghidul – care cuprinde şi un dicţionar explicativ al termenilor folosiţi în practica medicală – încearcă să răspundă celor mai frecvente 10 întrebări legate de cancerul pulmonar.

La realizarea ghidului „Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar” şi-au adus contribuţia specialişti recunoscuţi în domeniu: Dr. Dana Stănculeanu, de la Institutul Oncologic “Alexandru Trestioreanu”, Profesor Asociat Dr.  Ruxandra Ulmeanu, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea Oradea, Dr.  Iustina Fusu, vicepreşedinte al Ligii Române de Cancer, dr. Sorin Vancea, preşedintele Secţiunii de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie, Spitalul „Victor Babeş”, Timişoara, Prof. Dr. Florin Mihălţan, preşedintele interimar al Societăţii Române de Pneumologie, Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”, Bucureşti, UMF Carol Davila Bucureşti şi Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Ghidul “Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar” este disponibil la chioşcurile de presă marţi, 26 noiembrie, împreună cu ziarul Gazeta Sporturilor si va fi de asemenea distribuit vineri, 29 noiembrie, şi alături de publicaţia “Libertatea pentru femei”.

Începând de marţi, 26 noiembrie 2013, ghidul poate fi de asemenea descărcat gratuit de pe site-ul www.invingemcancerul.ro.

Lansarea ghidului “Top 10 întrebări despre cancerul pulmonar” continuă campania „Câştigă timp! Cancerul pulmonar îţi poate fura timpul”. Acesta este mesajul pe care îl transmit în luna noiembrie FABC, Liga Română de Cancer, Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România,  Secţiunea de Cancer Pulmonar a Societăţii Române de Pneumologie şi Societatea Română de Pneumologie.

“Cancerul pulmonar este cel mai frecvent neoplasm în rândul bărbaţilor şi al patrulea ca frecvenţă la femei. În România, potrivit studiului Globocan din 20081, se înregistrează o incidenţă de 30 de cazuri la 100.000 de locuitori“, subliniază medicul Iustina Fusu, vicepreşedintele Ligii Române de Cancer.

“Împreună cu partenerii noştri din această campanie dorim să atragem atenţia asupra riscului acestei boli. Cancerul pulmonar este cel mai mare ucigaş dintre toate. Numărul 1 în rândul bărbaţilor, dar şi boala oncologică cu cea mai mică durată medie de supravieţuire… Este o afecţiune care vine cu semne puţine şi ne lasă puţin timp la dispoziţie”, atrage atenţia Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Cauza principală a cancerului pulmonar este reprezentată, la peste 90% din pacienţi de fumat. Statisticile arată că, în rândul bărbaţilor fumători, riscul de apariţie a cancerului pulmonar este de 17%, în timp ce în rândul femeilor fumătoare este de 12%. Persoanele care fumează mai mult de un pachet de ţigări pe zi au un risc de a dezvolta cancer pulmonar de până la 25 de ori mai mare decât un nefumător.

 Diagnosticarea cancerului pulmonar este dificilă, deoarece simptomele lui pot fi confundate cu cele ale unei răceli persistente sau cu tusea cauzată de fumat. În majoritatea cazurilor, afecţiunea este diagnosticată când deja se înregistrează metastaze.

Informaţii despre cancerul pulmonar şi despre posibilităţile de diagnosticare vor putea fi regăsite pe toată durata campaniei pe site-ul www.invingemcancerul.ro și pe rețeaua de socializare Facebook.

Recent Posts

Cozonac moale și pufos. Două secrete pe care fiecare gospodină ar trebui să le cunoască

Pe 5 mai, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele 2024. Toată lumea știe că Paștele nu este…

28 de minute ago

Comisia Europeană: Ancheta împotriva Facebook și Instagram. Ce obligații au încălcat

Comisia Europeană: Anchetă deschisă de Comisia Europeana împotriva reţelelor sociale Facebook şi Instagram, ale grupului…

58 de minute ago

Ancheta în cazul celor 17 pacienți decedați de la Spitalul Sf. Pantelimon a ajuns la final. Iată care sunt concluziile

 Ancheta în cazul celor 17 pacienți decedați de la Spitalul Sf. Pantelimon a ajuns la…

o oră ago

Este Miercurea Mare. Ziua în care Iuda l-a trădat pe Hristos

 Miercurea Mare. În Miercurea Mare este Cina cea de Taină a Fiului lui Dumnezeu cu Apostolii,…

2 ore ago

Ce să alegi pentru masa de Paște, măsline negre sau verzi? Vezi care este diferența

Ce să alegi pentru masa de Paște, măsline negre sau verzi? Măslinele negre și cele…

2 ore ago

Predicția unui renumit om de știință, pe care nimeni nu voia să o asculte în 1950, se adeverește deja

Omul de știință britanic Alan Turing s-a impus ca un simbol al secolului XX datorită…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia