Categories: Stil de viaţă

Tradiții și superstiții legate de Schimbarea la față. Ce este interzis să faci în această zi. Rugăciune pentru împlinirea dorințelor

Creştinii ortodocşi sărbătoresc pe 6 august Schimbarea la Faţă a Domnului, cunoscută în popor drept Obrejenia sau Probejenia, ziua fiind însemnată cu cruce roșie. Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). În popor, această sărbătoare este privită şi ca începutul toamnei. Sărbătoarea este prăznuită în Postul Sfintei Marii, dar în această zi se face dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.

Sărbătoarea marchează momentul de pe muntele Tabor, când apostolii sunt martori la schimbarea la faţă a Mântuitorului, după cum a fost atestată documentar la jumătatea secolului al V-lea.

Potrivit textelor biblice, chipul Mântuitorului s-a făcut altul, iar faţa sa a devenit strălucitoare ca soarele, hainele albe ca zăpada, iar alături de Acesta se arată alţi doi bărbaţi, despre care se spune că ar fi Moise şi Ilie marii proroci ai Vechiului Testament, potrivit doxologia.com.

Ce este interzis să faci în această zi

În satele românești se păstrează această sărbătoare, de ea fiind legate o serie de tradiții și superstiții. Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului.

Dacă în ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată, iar dacă plouă, toamna va fi una cenuşie.

Schimbarea la Faţă constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează și la biserică se duc poame din noua recolta, se binecuvântează și se împart. Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cei care își vor spăla hainele în această zi vor fi năpădiţi de păduchi și ploșnițe.

Femeile însărcinate, dacă vor ține post în această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii ce îi vor naște vor fi sănătoși. Fetele tinere care se spală pe păr în această zi vor observa că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba.

În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că așa vei fi tot anul. Acum se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă și să facă pomană în amintirea și pentru sufletul acestora.

Este bine ca până la această dată țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. Acum se culeg și ultimele plante de leac. În această zi se poate începe și gustatul boabelor de struguri.

O veche superstiție spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor.

Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.

Rugăciune pentru împlinirea dorințelor

Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi.

La ceas de mare sărbătoare, te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu.

Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar.

Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință (numește dorința). Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie”. Amin.

Ce se dă de pomană  de Schimbarea la Faţă

În ziua Schimbării la Față a Domnului, credincioşii dau de pomană fructe de sezon sfințite, mere, prune, pepene, struguri și colivă, în mod special, dar și pachete cu preparate din icre și pește, dat fiind că, deși sărbătoarea a picat în Postul Sfintei Marii, se dă dezlegare la pește, ulei și vin, potrivit libertatea.ro. De menţionat că pachetele cu pomana trebuie să fie sfinţite de preot şi să se împartă din suflet.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

7 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

8 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

8 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

9 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

9 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

10 ore ago

Citeste si: