Sari la conținut

Tradiții și superstiții de Sfânta sărbătoare Schimbarea la față. Ce trebuie să faci la această zi mare?

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
În ziua Schimbării la Față a Domnului, credincioşii dau de pomană fructe de sezon

Pe 6 august, creştinii ortodocşi serbează Schimbarea la Faţă a Domnului, sărbătoare cunoscută în popor drept Obrejenia sau Probejenia. Sărbătoarea marchează momentul de pe muntele Tabor, când apostolii sunt martori la schimbarea la faţă a Mântuitorului. Potrivit textelor biblice, chipul Mântuitorului s-a făcut altul, iar faţa sa a devenit strălucitoare ca soarele, hainele albe ca zăpada, iar alături de Acesta se arată alţi doi bărbaţi, despre care se spune că ar fi Moise şi Ilie.

Potrivit tradiţiei creştine, Schimbarea la Faţă a început să fie sărbătorită de la începutul secolului al IV-a, când Sfânta Împărătească Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor. Totuşi, este atestată documentar abia de la jumătatea secolului al V-lea.

Pentru Biserica de Apus sărbătoarea a fost atestată documentar după 1450, de către Papa Calist al III-lea.

Pentru biserica rusă în general, în această zi se pomenesc morţii şi se aduc la biserică struguri, care se împart credincioşilor.

Obiceiuri, datini, tradiții și superstiții legate de Schimbarea la Față

În satele românești încă se mai pătrează viu spiritul acestei sărbători. De ea sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, datini, tradiții și superstiții.

Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului.

  • Potrivit tradiției, cei care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească.
  • Cei care își vor spăla haineleîn această zi va fi năpădit de păduchi și ploșniț.
  • Femeile însărcinate, dacă vor ține post în această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii ce îi vor naște vor fi sănătoși.
  • Fetele tinere care se spală pe păr în această zi vor observa că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba.
  • Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.
  •  Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.
  • În această zi nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de către cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarele Probajenii.
  • Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie, etc.), sigur vor fi vindecați
  • În această perioadă se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă și să facă pomană în amintirea și pentru sufletul acestora.
  • Este bine ca până la această dată țăranii să termine de cosit și de adunat fânul. De acum încolo iarba și florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg și ultimele plante de leac.
  • În această zi se poate începe și gustatul boabelor de struguri.
  • O veche superstiție spune că nu e bine să te mai scalzi în apele repezi de munte, că apele se răcesc, iar cerbii vin să le spurce și crește riscul îmbolnăvirilor.
  • Tot în acestă zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă . În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.
  • Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.
Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel