Un nou studiu demontează tot ce se știa despre Alzheimer. Care ar fi cauza bolii

Un nou studiu demontează tot ce se știa despre Alzheimer. Care ar fi cauza bolii, potrivit oamenilor de știință americani și suedezi care au făcut studiul.

 

Boala Alzheimer este cauzată de un declin al nivelurilor unei anumite proteine, contrar unei teorii dominante care a fost recent pusă la îndoială, arată noi cercetări de la Universitatea din Cincinnati, SUA.

Oamenii de știință coordonați de Alberto Espay și Andrea Sturchio, în colaborare cu Institutul Karolinska din Suedia, au publicat descoperirile în Journal of Alzheimer’s Disease.

Cercetările au avut în vedere o proteină numită amiloid-beta care își îndeplinește de obicei funcțiile în creier sub o formă solubilă, ceea ce înseamnă că se dizolvă în apă. Uneori se întărește și formează „grămezi”, acestea fiind cunoscute drept plăci amiloide.

Ce se știa despre Alzheimer

Dar pentru mai bine de o sută de ani, gândirea convențională din domeniul cercetărilor privind Alzheimer a dictat că boala era cauzată de o acumulare de plăci amiloide în creier.

Cu toate acestea, Espay și colegii săi au teoretizat că plăcile sunt pur și simplu o consecință a nivelurilor de amiloid-beta sub formă solubilă care scad în creier.

Aceste niveluri scad pentru că proteina normală, în condiții de stres biologic, metabolic sau infecțios, se transformă în plăcile amiloide anormale.

„Paradoxul este că atât de mulți dintre noi acumulează plăci în creier pe măsură ce îmbătrânim, și totuși foarte puțini dintre noi care au plăci vor dezvolta demență.

Totuși, plăcile rămân în centrul atenției pentru că au legătură cu dezvoltarea de biomarkeri și strategii terapeutice”, a explicat Espay, profesor de neurologie la UC College of Medicine.

Cum se poate vedea predispoziția de a face această boală

Cercetările anterioare ale echipei au arătat că, indiferent de acumularea de plăci în creier, oamenii cu niveluri ridicate de amiloid-beta în formă solubilă era normali din punct de vedere cognitiv, în timp ce persoanele cu niveluri scăzute erau mai predispuși la tulburările cognitive.
În cadrul noului studiu, echipa a analizat nivelurile de amiloid-beta într-un subgrup de pacienți cu mutații care prezic o expresie exagerată a plăcilor amiloide în creier, despre care se crede că i-ar face pe oameni mai predispuși la dezvoltarea bolii Alzheimer.
Chiar și în acest grup de pacienți considerați cu un risc ridicat de Alzheimer, cercetătorii au descoperit rezultate similare cu studiul pe populația generală.
„Am descoperit că indivizii care acumulează deja plăci în creier și care sunt capabili să genereze niveluri ridicate de amiloid-beta au un risc mai redus de demență într-un interval de trei ani”, a spus Espay, citat de EurekAlert.
Cercetările au arătat că, de fapt, un nivel de bază de amiloid-beta în formă solubilă în creier de peste 270 picograme pe mililitru permite oamenilor să rămână normali din punct de vedere cognitiv indiferent de cantitatea de plăci amiloide din creier.
„Este chiar foarte logic, dacă te rupi de prejudecățile pe care le-am creat atât de mult timp, faptul că un proces neurodegenerativ este cauzat de ceva ce pierdem, amiloid-beta, în loc de ceva ce acumulăm, plăcile amiloide.
Degenerarea este un proces de pierdere, iar ceea ce pierdem se dovedește a fi mult mai important”, a precizat Espay, citat de descoperă.ro.

Recent Posts

Ce este boala și de ce apare. Cele 21 de tipuri de boli

Boala este o stare care afectează organismul, provocând o disfuncție sau o alterare a stării…

21 de minute ago

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul! „Tot istoricul va fi vizibil”

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), anunță…

51 de minute ago

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Cea mai norocoasă zi din an vine cu bogăție și noroc

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Conform astrologiei, sâmbătă, 18 mai 2024, ar putea fi cea…

o oră ago

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

13 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

13 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

14 ore ago

Citeste si: