Categories: Ştiri sănătate

Vara, și donatorii de sânge își iau vacanță!

Medicul Doina Goșa, director al Centrului de Transfuzie Sanguină București trage un semnal de alarmă și spune că odată cu venirea verii și implicit a vacanței, numărul celor care donează sânge scade dramatic!

 Nicolae Oprea

„Așa se întâmplă în fiecare vară. Studenții, donatorii pe care noi ne bazăm foarte mult, pleacă acasă. Alți donatori pleacă în concedii, și astfel numărul celor care trec pragul centrului scade destul de mult. Nu este o situație gravă, însă, noi nu trebuie să așteptăm să se ajungă la o criză. Ce ne alarmează însă mai mult este faptul că este în crește cererea. Spitalele cer din ce în ce mai mult sânge, și dacă se ajunge la situația în care nu putem face față, atunci înseamnă criză”, explică dr. Doina Goșa, șefa celui mai mare centru de transfuzii din România. Astfel, medicul îi îndeamnă pe cei care vor să facă un bine în această perioadă să doneze sânge, asta în cazul în care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.

Donatorul ideal: sincer și voluntar

„Pe lângă donarea de sânge, avem foarte mare nevoie de donatori sinceri, care vin să facă un bine pentru societate. Desigur, și beneficiile sunt bune, dar nu asta trebuie să fie motivația unui donator. Dacă o persoană vine să doneze pentru bonuri de masă, atunci poate să apară riscul ca el să nu fie sincer. Noi nu putem scana donatorul să vedem ce boli are. Abia după ce facem analize putem constata dacă sângele este bun. Dacă donatorul nu este sincer, donarea este un eșec”, declară dr. Doina Goșa pentru „Doctorul zilei”. Potrivit specialistei, donatorii acceptați sunt cei între 18 și 60 de ani și care au peste 50 de kilograme. Nu trebuie să aibă boli cronice, să nu fie răciți, cu stări febrile sau anemici.

Când este bună donarea pentru sănătate

 Există și cazuri în care medicii le recomandă anumitor pacienți să doneze sânge, asta pentru sănătatea lor! „Avem donatori care spun că se simt foarte bine după ce donează. Este vorba de cei cu hipertensiune și care au tensiunea peste 18. De asemenea, pentru cei care au sângele vâscos și începe să circule foarte greu, donarea este benefică. Atenție, distanța dintre două donări trebuie să fie de 8 săptămâni și de maximum cinci pe an la bărbați și patru la femei”, mai spune medicul Doina Goșa.

 

Recent Posts

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

7 minute ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

37 de minute ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

o oră ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

2 ore ago

HOROSCOP MAI 2024: SURPRIZE și schimbări pentru toţi nativii! Sfaturile astrelor pentru fiecare ZODIE în parte

Luna Mai este dominat de energia Taurului  pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…

2 ore ago

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic