Categories: Stil de viaţă

Viața unei zodii se va schimba radical. Astrolog: Aprilie este o lună care îţi prieşte mai mult

Viața unei zodii se va schimba radical. Daniela Simulescu, astrolog, a prezentat previziunile sale pentru nativii unei zodii. Luna Aprilie le priește!

„Aparent, aprilie este o lună care îţi prieşte mai mult. Soarele este în semnul tău, Mercur este în semnul tău. Dar Marte va intra în Peşti pe 15 aprilie.

Există dorinţă, chef de viaţă, curaj, iniţiativă, dar va fi mai greu să pui în practică ceea ce îţi doreşti. La începutul anului, în horoscopul anului 2022, am menţionat că în prima parte a anului trebuie să faci un pas în spate.

Despre asta este vorba. Cel puţin până în mai, când Jupiter va intra în semnul tău. Poate atunci vei pune în practică ceea ce îţi doreşti.

Momentan, eşti în ape tulburi şi mergi aşa, la înaintare, cercetezi. Nu e luna în care să te arunci. Aş folosi Luna Plină din data de 16 aprilie ca să îmi dau seama dacă sunt în relaţiile care trebuie, parteneriatele profesionale, dacă am ştiut undeva să pun limite, dacă undeva am fost onest faţă de mine.

Deci, în prima parte a lunii simţi că nu e nimeni ca tine, dar în a doua parte a lunii nu prea eşti în apele tale, trebuie să faci pasul înapoi. poate l-ai făcut deja, dar acum trebuie să îl şi conştientizezi.

Este o energie feminină în luna aprilie pentru tine

Treci de la partea raţională cu Marte în Vărsător de la începutul anului, la partea aceasta de Peşti, care dizolvă totul în jur sau care se adaptează în funcţie de ceea ce se întâmplă.

Îţi atrag atenţia că la locul de muncă pot fi momente de confuzie. Ori îţi este frică, ori colegii nu sunt foarte deschişi faţă de tine. Eşti suspicios.

E ceva ce nu îţi convine, e ceva ce te ţine într-o stare de anxietate. Deci, în prima parte a lunii simţi că faci, dar nu o să poţi concretiza, iar în a doua parte a lunii este clar că e nevoie de grijă pentru emoţiile tale, pentru sănătate, eliberarea de tot ce este toxic în viaţa ta.

Şi pentru că Venus, planeta relaţiilor, intră în casa a 12-a, e clar că e o perioadă de simbioză poate cu persoana iubită, de iertare, de compasiune şi o perioadă de retragere”, a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens, despre Berbec și cei cu ascendent în această zodie. „Din mai, îţi garantez că altfel va fi viaţa ta!”, a conchis Daniela Simulescu.

Recent Posts

Un medic a dezvăluit ce se întâmplă cu ficatul tău dacă mănânci ouă la micul dejun

Mulți oameni includ ouăle la micul dejun. Dar cum afectează acest lucru ficatul? Nutriționistul rus…

19 minute ago

Nostradamus a prezis soarta Bisericii Catolice: se apropie Judecata de Apoi?

Nostradamus, celebrul astrolog francez, a câștigat popularitate încă de la publicarea lucrării sale "Profețiile" în…

49 de minute ago

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

10 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

11 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

11 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia