Din cuprinsul articolului
O analiză științifică publicată în aprilie 2025 în Nutrients a adus în prim-plan o concluzie greu de ignorat: vitamina D poate reduce semnificativ riscul de cancer de colon. Studiul, realizat pe baza a zeci de cercetări anterioare, arată că un aport crescut din acest nutrient poate scădea riscul de cancer de colon cu până la 58%.
Cercetătorii au analizat peste 10.000 de studii, dar au selectat doar 50 care respectau criterii stricte. Participanții incluși fie sufereau deja de forme incipiente ale bolii, fie prezentau un deficit documentat de vitamina D. În toate cazurile relevante, aceștia primiseră și suplimente pe parcursul cercetărilor.
Legătura dintre vitamina D, inflamație intestinală și cancer de colon
Studiile arată că vitamina D nu susține doar imunitatea, ci are un impact direct asupra stării intestinale. Deficiențele frecvente favorizează inflamațiile, ceea ce în timp poate contribui la apariția și progresia cancerului de colon.
Potrivit analizei, beneficiile acestui nutrient se extind și în afara sistemului digestiv: reglează tensiunea arterială, contribuie la controlul glicemiei și susține activitatea tiroidei. În plus, ajută la protejarea celulelor împotriva îmbătrânirii premature prin efectele antioxidante.
Unul dintre cele mai solide rezultate vine din Nurses’ Health Study, cercetare amplă desfășurată în SUA pe termen lung. În acest studiu, femeile care aveau cel mai mare aport de vitamina D prezentau un risc cu 58% mai mic de a dezvolta cancer de colon comparativ cu cele care consumau cel mai puțin.
De ce nu este ușor să obții suficientă vitamina D doar de la soare
Cunoscută și ca „vitamina soarelui”, D-ul este sintetizat de piele sub acțiunea razelor UVB. Totuși, în multe regiuni din România – mai ales în timpul iernii – expunerea eficientă devine aproape imposibilă. Poluarea, utilizarea cremelor cu protecție solară și culoarea mai închisă a pielii pot reduce semnificativ sinteza naturală.
Astfel, alimentația și suplimentele devin adesea alternative mai sigure și mai constante. Medicul de familie poate recomanda un simplu test de sânge pentru a verifica nivelurile și a decide dacă e nevoie de suplimentare.
Alimente care conțin vitamina D în mod natural
Sursele alimentare de vitamina D nu sunt numeroase, dar sunt accesibile:
-
Gălbenușul de ou
-
Peștele gras: somon, ton, sardine, macrou
-
Ciupercile expuse la soare
-
Lactatele și sucul de portocale fortificate
Dietele cu influență mediteraneană, bogate în legume, fructe, ulei de măsline, pește și produse lactate naturale, sunt printre cele mai echilibrate și oferă un aport constant din acest nutrient. În plus, astfel de regimuri aduc și alți compuși antiinflamatori, care protejează organismul în ansamblu.
Cine are cel mai mare risc de cancer de colon
Cancerul colorectal este al doilea cel mai frecvent tip de cancer la bărbați și al treilea la femei, la nivel mondial, conform datelor citate de EatingWell.com. La fiecare an, apar în jur de 1,2 milioane de cazuri noi.
Pe lângă factorii genetici, cei mai mari riscuri vin din:
-
Diete bogate în carne procesată și grăsimi nesănătoase
-
Lipsa activității fizice
-
Obezitate și diabet
-
Vârstă avansată
-
Dezechilibre ale microbiomului intestinal
-
Boli inflamatorii intestinale netratate corespunzător
Prevenția începe în farfurie
Cercetătorii subliniază că, mai degrabă decât să te concentrezi pe un singur supliment, un model alimentar echilibrat aduce rezultate mai clare. Dietele care conțin alimente integrale, cât mai puțin procesate, pește și legume de sezon oferă nu doar vitamina D, ci și o rețea de nutrienți care acționează sinergic.
Pentru cei care au un stil de viață alert sau trăiesc în zone cu ierni lungi, suplimentele pot deveni o soluție bună – dar trebuie administrate responsabil. Dozele prea mari pot duce la toxicitate, deci discuția cu un medic sau cu un nutriționist rămâne importantă.