Categories: Expertul zilei

Vlad Ciurea: băutura delicioasă românească ce „desface vasele cerebrale, redă pofta de viață, previne accidentul cerebral vascular și cardiac!”

Componenta principala a vinului este apa, care reprezinta 80-90% din total. Restul substantelor sunt prezente in must si apar in timpul fermentarii si in fazele de conservare. Consumul regulat si moderat de vin (unul sau doua pahare pe zi) este asociat cu scaderea incidentei bolilor cardiovasculare, hipertensiunii, diabetului si anumitor tipuri de cancer, cum ar fi colon, san, plaman sau prostata.

Dovezile stiintifice cu privire la efectele protectoare ale resveratrolului sunt insuficiente, iar beneficiul este perceput pe baza unui consum scazut sau moderat de vin.

Vinul este una dintre primele creatii ale umanitatii si a ocupat un loc privilegiat in numeroase civilizatii, fiind consumat de om de mai bine de 6.000 de ani. Aceasta bautura dezvolta atat functii dietetice, cat si socio-religioase. La randul sau, reprezinta o serie intreaga de descoperiri legate de primele reactii chimice efectuate de om: fermentarea si oxidarea.

Vlad Ciurea: Creierului îi place un pic de vin roșu

Potrivit reputatului neurochirug Vlad Ciurea, vinul roșu desface vasele cerebrale, crește pofta de viață, previne accidentul vascular cerebral și cardiac. Are o substanță care se numește resveratrol, care protejează ADN-ul celulelor și îmbunătățește calitatea vieții.

„Creierului îi place un pic de vin roșu. Desface vasele cerebrale, redă pofta de viață, previne accidentul cerebral vascular și cardiac. Vinul roşu are o substanţă, numită resveratrol, care îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi calitatea funcţiei celulei nervoase.

Resveratrol îl mai găsim în acel strugure pe care îl aveam în copilărie şi îi spuneam Hamburg. Este acel strugure închis la culoare şi este vestit.

Vă recomand să căutaţi strugurii româneşti care erau atât de buni pentru dezvoltarea celulelor nervoase. Mai mult, am aflat de la colegii oftalmologi, că îmbunătăţește şi activitatea retinei.

Vasele de sânge retiniene se păstrează mult mai bine cu resveratrol. Este foarte interesant fenomenul”, a declarat medicul Vlad Ciurea în podcastul iThink.

Efecte pozitive ale consumului de vin rosu

Printre principalele beneficii constatate, consumul unui pahar de vin pe zi aduce urmatoarele efecte pozitive:

  • Contine antioxidanti – Vinul rosu contine antioxidanti, cum ar fi resveratrolul, care ajuta la protejarea celulelor impotriva daunelor provocate de radicalii liberi. Antioxidantii contribuile la diminuarea riscului de aparitie a cancerului si a afectiunilor cardiovasculare.
  • Beneficii pentru sistemul cardiovascular – Consumul moderat de vin rosu poate ajuta la reducerea riscului de boli cardiovasculare, cum ar fi boala coronariana, accidentul vascular cerebral si hipertensiunea arteriala.
  • Vinul rosu poate ajuta la reducerea nivelului de colesterol rau si la cresterea nivelului de colesterol bun.
  • Beneficii pentru digestie – Consumul moderat de vin rosu poate ajuta la imbunatatirea digestiei, prin cresterea secretiei de acid gastric si de enzime digestive.
  • Risc redus de artrita reumatica
  • Previne gripa si racelile
  • Reduce riscul de cancer la gat
  • Promoveaza digestia
  • Previne imbatranirea prematura a celulelor responsabile de memorie
  • Imbunatateste aspectul varicelor
  • Previne cancerul de prostata
  • Promoveaza asimilarea proteinelor
  • Imbunatateste aspectul pielii
  • Ajuta la vedere
  • Previne boli cum ar fi retinopatia diabetica
  • Reduce durerea si disconfortul cauzat de hemoroizi
  • Reduce alergiile prin proprietatile sale antihistaminice
  • Previne formarea cheagurilor de sange

Recent Posts

Programul „Litoralul pentru toți” vine cu reduceri de peste 70%. Stațiunea unde o noapte de cazare poate costa 35 de lei

Programul "Litoralul pentru toți" se află în prezent la cea de-a 44-a ediție și rămâne…

20 de minute ago

În ce condiții pensionarii pot cumpăra medicamente cu CARDUL de ALIMENTE?

În România, peste 2.700.000 milioane de persoane, cu precădere pensionari, primesc un ajutor din partea…

39 de minute ago

Meteorologii au dat ALERTA: Fenomen PERICULOS deasupra României!

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

59 de minute ago

Tratament revoluţionar pentru reducerea atacurilor severe de astm

Un medicament experimental și-a atins obiectivul principal de a reduce atacurile de astm în două…

o oră ago

INTERZIS la tatuaje pentru anumite persoane! Ce decizie a luat Ministerului Sănătăţii?

Saloanele specializate nu au dreptul să facă proceduri de tatuare cosmetică şi artistică persoanelor sub…

2 ore ago

Alertă ANM: SCHIMBĂRI bruște ale vremii. PROGNOZA detaliată 21 mai – 17 iunie

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, acoperind perioada…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar