Categories: Ştiri sănătate

Voxikids. Produs unic de telemedicină în țara noastră! Aplicația pentru copiii cu deficiențe de limbaj s-a transformat o clinică virtuală

Voxikids. Produs unic de telemedicină în țara noastră! Aplicația pentru copiii cu deficiențe de limbaj s-a transformat o clinică virtuală.

Pe parcursul anului 2020, VoxiKids a evoluat de la o aplicație de mobil la o clinică digitală dedicată dezvoltării limbajului, care țintește o piață cu un potențial de 4 miliarde de Euro. Este vorba de un produs de telemedicină unic la acest moment, atât în România cât și pe piața globală.

VoxiKids oferă tele-terapie live cu specialiști în logopedie, suport pentru părinți și instrumente de management pentru cabinete prin intermediul unei platforme care integrează soluții web

VoxiKids Clinic a fost dezvoltată practic în 8 luni de zile (aprilie – decembrie 2020) furnizând partea de terapie online, atât de necesară în această perioadă, dar mai ales funcționalități de management, rapoarte și statistici relevante în ajustarea terapiei fiecărui copil. În acest moment este deja utilizat de peste 30 de cabinete și sunt active peste 200 de conturi de părinți.

În România, 500.000 de copii au nevoie de acces la terapia limbajului

La nivel internațional există mai mult de 34 de milioane de copii care au nevoie de terapie logopedică însă nici un produs care să ofere o soluție completă precum VoxiKids Clinic. În România, 500.000 de copii au nevoie de acces la terapia limbajului și există aproximativ 4.000 de logopezi. De fapt, 1 din 4 copii are probleme de limbaj, ceea ce arată că numărul real e mult mai mare, de aproximativ 1,5 milioane, cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani. Se estimează că piața din România are un potențial de 4,5 milioane de euro/an.

“Pe lângă piața din România, vizăm să ne extindem rapid și în Marea Britanie și SUA, unde cumulat sunt peste de 8,5 milioane de copii cu deficiențe de limbaj și în jur de 190.000 de logopezi. Potențialul celor 3 piețe vizate ajunge la 4 miliarde de euro, iar VoxiKids estimează că ar putea ajunge la venituri de peste 2,9 milioane euro în 2022. Având în vedere că țintim o creștere accelerată pentru 2021, alegerea în a ne lista pe SeedBlink a fost una naturală. În prezent ținta este să atragem 290.000 de euro care vor contribui la următoarele etape de evoluție ale companiei” a declarat AnaMaria Onică, co-fondator și CEO VoxiKids.

Campania de listare va fi activă până în 02 ianuarie 2021, iar cei 290.000 de euro vor fi investiți în proporție de 60% în vânzări și marketing, ceea ce va aduce 1.700 de utilizatori doar din segmentul B2B, cumulând venituri de aproxmativ 130.000 de euro/lună . VoxiKids este susținut de Gapminder VC, Cleverage VC și alți investitori privați.

VoxiKids. Ce funcționalități vor fi adăugate

Pentru VoxiKids Clinic vor fi adăugate treptat funcționalități noi în același sistem ca și până acum, cu validare în primă fază cu un grup de logopezi și apoi pus la dispoziția publicului pentru a fi siguri că produsul oferit rezolvă probleme reale.

În 2021 urmează extinderea pe 2 piețe internaționale, UK și USA, iar spre finalul primului trimestru este programată lansarea în variantă premium a aplicației de mobil VoxiKids. În 2022 sunt vizate încă 3 noi piețe, extinderea produsului cu noi soluții și atragerea unei noi runde de finanțare.

Pe parcursului acestui an au fost stabilite noi colaborări importante, una dintre ele fiind cu Recomedica – platformă de telemedicină. La finalul acestei luni va fi lansată și varianta beta a clinicii VoxiKids Clinic, iar legat de aplicația de mobil a fost definitivat un modul de inteligență artificială pe zona de procesare voce, construit în parteneriat cu Universitatea Politehnică București ce are la acest moment o acuratețe în recunoașterea cuvintelor de 93%. Aplicația de mobil a avut o creștere de 40% în ultimele 4 luni – ajungând în prezent la peste 10.000 de descărcări.

VoxiKids conectează părinții și logopezii, indiferent de locația acestora

În această perioadă, mulți terapeuți și părinți au căutat soluții alternative – având astfel oportunitatea să descopere că tehnologia vine în ajutorul lor și că are numeroase beneficii. În plus, soluția de telemedicină propusă prin Voxikids Clinic conectează părinții și logopezii indiferent de locația acestora și acoperă astfel virtual zonele geografice unde există un deficit de personal.

„Reglementarea telemedicinei în România reprezintă o schimbare mult așteptată. Iar un alt aspect pozitiv se leagă de faptul că specialiștii sunt mult mai deschiși față de produsele digitale, lucru observat și la nivel internațional unde piața de e-health a înregistrat o creștere de 150% în ultimele 8 luni”, a mai spus AnaMaria Onică, co-fondatoarea VoxiKids.

Start-up-ul vizează o dezvoltare rapidă în următorii ani și își propune să atragă finanțare și din zona fondurilor europene. În 2020 a fost acceptat în EIT Health Innostars, un program european dedicat sănătății care pe lângă zona de mentorat a adus și 25.000 euro smart money și au ajutat la o expunere mai bună pe acest segment.

Recent Posts

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

16 minute ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

45 de minute ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

o oră ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

11 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

11 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra