Categories: Ştiri sănătate

1 din 5 tineri se confruntă cu o problemă de sănătate mintală. Medic: noi, părinţii, bunicii, cei din jurul lor nu le detectăm presiunea pe care ei o resimt

Managerul Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, medicul Camelia Grigore, a declarat, vineri, că bolile copiilor sunt diferite la momentul actual faţă de acum 30 de ani, iar „copiii reacţionează altfel la boală” în prezent.

Patologia pediatrică s-a schimbat în ultimii 30 de ani

„Prevenţia şi tratamentul copilului sunt net diferite şi pentru aceasta echipele medicale trebuie să se instruiască într-un mod aparte astfel încât să înţeleagă nevoile. Nevoile sunt mari, mai ales în ultima perioadă în care patologia s-a schimbat foarte mult, patologia pediatrică. Toate bolile sunt altfel acum, faţă de cum erau acum 30 de ani sau acum 50 de ani. Deşi le învăţăm din cărţi vechi, ele sunt altele şi copiii reacţionează altfel la boală.

Părinţii sunt altfel. Cu toţii ştim că avem în faţă părinţi tineri, foarte informaţi, care îşi doresc mai mult de la sistemul medical şi sper ca sistemul medical, datorită unor conferinţe şi a colaborării noastre, să ducă mai departe această parte de patologie deosebită a copilului şi adolescentului”, a declarat medicul Camelia Grigore, în deschiderea Conferinţei Naţionale de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului, potrivit Agerpres.

Unul din cinci tineri se confruntă cu o problemă de sănătate mintală

Sursă foto: Alexa Pleșcan

„Din nefericire, statisticile ne spun că unul din cinci tineri se confruntă cu o problemă de sănătate mintală. De multe ori noi, părinţii, bunicii, cei din jurul lor nu le detectăm presiunea pe care ei o resimt şi care se poate datora examenelor, prieteniilor complicate, schimbărilor pe care le trăiesc şi uneori e prea mult. Să nu uităm de telefoane lipite de palmă.

Reţelele sociale pot fi o sursă de informaţie şi conexiune, dar pot crea şi invidie, sentimentul de neadaptare şi mai ales sentimentul de izolare”, a spus prefectul Mircea Creţu, în deschiderea Conferinţei Naţionale de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului.

”Din păcate, tot mai mulți tineri caută o scăpare în droguri”

„Din păcate, tot mai mulţi tineri caută o scăpare în droguri, crezând că acestea le vor da liniştea sau sentimentul de apartenenţă, dar realitatea e alta, mult mai dură: drogurile nu le sunt prieten, afectându-le în schimb memoria, concentrarea, crescând riscul de boli psihice mai grave şi care le provoacă, nu de puţine ori, gânduri suicidale. Cert este că avem nevoie de implicarea profesioniştilor, fie ei şi consilieri şcolari, psihologi sau psihiatri”, a mai spus prefectul sibian.

La Sibiu are loc, pentru prima dată în provincie, Conferinţa Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului, ediţia a XIX-a, cu tema „Prevenţie şi intervenţie timpurie în sănătatea mintală a tinerilor”. Manifestarea are participare internaţională şi este găzduit de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în perioada 11 – 13 aprilie.

Recent Posts

Locul unic din România unde se spune că apa sărată ar vindeca toate afecțiunile. Apele au calități care echivalează cu sarea din Himalaya!

Indiferent că vorbim de munți sau de litoral, România se poate lăuda cu destinații feerice…

24 de minute ago

Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical

Medicul de familie are posibilitatea să ofere un certificat de concediu medical pentru 7 zile…

54 de minute ago

Cine a fost prima femeie mason și cum a reușit să spulbere codul secret al lojii masculine

Lojile masonice sunt învăluite într-o aură de hermetism și mister care stârnește curiozitatea multora și…

o oră ago

Cum a aflat Mihai Albu ca suferă de cancer: Făcusem analize periodice şi una si a ieşit deformată cu valoare mare

Afecțiunea gravă a renumitului designer a fost depistată în luna februarie, atunci când a mers…

2 ore ago

Se dau 1330 de lei de la stat pentru acești români! Cine sunt beneficiarii

Se oferă noi ajutoare pentru crescătorii de animale din România. Valorile variază în funcție de…

2 ore ago

Urmează cea mai grea zi din an pentru o ZODIE. Se apropie o cumpănă majoră

Se anunță o săptămână capricioasă pe plan meteorologic, dar și astrologic. Pe 15 mai se…

3 ore ago

Citeste si: