Sari la conținut

1 septembrie, începutul anului bisericesc. Ce sfânt cinstim

Post
Sursa foto: doctorulzilei.ro
Dezlegare la ulei și vin

Din cuprinsul articolului

1 septembrie, începutul anului bisericesc. Ce sfânt cinstim mâine, în prima zi de toamnă, ce trebuie să știm. De la ce vine „septembrie”, iată ce simbolizează:

Pe data de 1 septembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, născut în Sciţia Mică, Dobrogea de astăzi, în jurul anului 460.

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a primit învăţătura duhovnicească în şcolile şi mănăstirile dobrogene, avându-i ca mentori pe călugării sciţi şi pe Episcopul Petru al Tomisului.

În anul 496, el a ajuns la Roma, chemat de papa Ghelasie, care căuta traducători din greacă în latină. Așadar, pentru că avea cunoștințe de astronomie, el a propus ca numărarea anilor să se facă de la Naşterea Mântuitorului Hristos, şi nu de la întemeierea Romei.

Sfântul Dionisie a trecut la cele veșnice într-o mănăstire din Calabria, la anul 545.

Începe anul bisericesc

Conform scrierilor din Legea Veche, pe 1 septembrie s-a început creația lumii și tot în aceasta zi și-ar fi început și Mântuitorul activitatea publica.

În tradiția creștină, anul bisericesc se împarte în trei mari perioade liturgice, respectiv: Octoihul, Triodul și Penticostarul.

Cele trei perioade marchează anul în funcție de evenimentul cel mai important pentru omenire, precum Învierea Mântuitorului Hristos.

Prima parte pregătitoare este numită perioada Triodului, după care perioada Penticostarului, care începe cu Ziua Învierii și se continuă până la Duminica Tuturor Sfinților, iar ultima perioadă este cea mai lungă, perioada Octoihului, noteaza stirilekanald.ro.

Septembrie este a noua în calendarul actual (Gregorian) și a fost a șaptea în calendarul roman, până în anul 153 î.C. De aici a provenit și numele lunii septembrie, în latină „septem” însemnând șapte.

În emisfera nordică, 1 septembrie reprezintă începutul toamnei meteorologice.

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel