12 sfaturi pentru o viață sănătoasă. Medic: Sedentarismul ucide!

Din cuprinsul articolului

Vasi Rădulescu, medic și scriitor, a scris pe pagina sa de socializare o listă cu 12 sfaturi pentru o viață sănătoasă.

„1. Să mănânci echilibrat. Suntem, din păcate, bombardați cu tot felul de diete care ne promit pierdea unor kilograme într-un timp scurt. Pentru corp, asta poate fi dezastruos. Trebuie să îmbrățișăm principii solide, să respectăm mereu doza, să conștientizăm faptul că avem nevoie de toate categoriile alimentare. Masa corporală se va optimiza ca un răspuns al felului în care procedăm în fiecare zi. E timpul să spunem stop dietelor fantasmagorice.

2. Să bei suficientă apă. Nu o cantitate fixă, că fiecare individ este particular. Uneori vei bea mai multă, alteori mai puțină (contează exercițiul fizic, pierderile diverse, temperatura, etc.), dar nu uita să te hidratezi. Adaugă 1.5-2 litri de apă pe lângă toate celelalte alimente pe care le consumi.

3. Să te expui la soare. Asta ne motivează, ne dă energie și bunădispoziție, ne ajută să sintetizăm vitamina D.

4. Să dormi bine. Somnul este crucial pentru sănătate și 7-8 ore de somn bun ar trebui să existe în viața oricărui om. Altfel, productivitatea scade, dispoziția este alterată, riscurile pentru principalele boli cresc.

5. Să faci exerciții fizice. De la mers în ritm susținut la alergat sau înot, este important să ne mișcăm pentru a ne menține sănătoși. Sedentarismul ucide. Putem face mișcare și-n casă, în această perioadă.

6. Să stai aproape de oameni. Suntem ființe profund sociale și trebuie să stăm și să comunicăm cu oamenii, să ne ajutăm între noi, să ne spunem lucrurile bune sau mai puțin bune. Izolarea de ceilalți este dăunătoare. Pandemia ne-a arătat ce înseamnă depărtarea, cum poate atrage depresii și anxietăți. Când scăpăm de ea, ar fi bine să conștientizăm importanța relațiilor interumane.

12 sfaturi pentru o viață sănătoasă

7. Să ai încredere în tine. Fricile și piedicile sunt de cele mai multe ori făcute chiar de noi. Ne adaptăm din mers la provocări și reușim să le ducem la bun sfârșit, să facem alte și alte lucruri, să ieșim din zonele de confort, să ne depășim temerile. Trebuie să avem încredere în noi și să pășim cu capul sus prin viață.

8. Să ai gânduri pozitive. Ni se întâmplă multe lucruri rele peste zi, dar ar trebui să ne debarasăm de ele și să le păstrăm pe cele bune, pe care să le cultivăm, despre care să discutăm cu cei dragi.

9. Să faci lucruri, chiar mărunte. În fiecare zi ar trebui să ne facem o listă cu câteva lucruri pe care vrem să le realizăm. Asta ne va hrăni psihicul și ne va motiva, menținându-ne în acțiune.

10. Să ai recunoștință pentru orice. Suntem norocoși că trăim și că-n jurul nostru se derulează elemente minunate. Sau că apar oameni care ne inspiră și ne fac să mergem altfel înainte.

11. Să culegi povești frumoase. Unitatea de măsură a vieții nu este anul, ci povestea. Ar trebui să strângem în noi cât mai multe povești frumoase.

12. Să călătorești. Așa ne îmbogățim cu adevărat. Pandemia asta va trece și ne putem relua călătoriile în care descoperim locuri, oameni, povești”, a scris Vasi Rădulescu pe Facebook.

Recent Posts

Lucrătorii cei mai expuși riscului de a dezvolta astm bronșic. Lista celor 11 profesii cu risc mare de astm profesional

Lista celor 11 profesii cu risc mare de astm profesional. O firmă de avocatură specializată…

4 minute ago

AstraZeneca retrage vaccinul anti-covid nivel global. Compania se confruntă cu provocări legale în privința efectelor secundare

AstraZeneca, cel mai mare producător de vaccin COVID-19, a început retragerea globală a Vaxzevria, invocând…

24 de minute ago

Simptome de colesterol ridicat: atenție la durerea puternică ce apare în picioare, timpul mersului

Un nivel de colesterol ridicat poate crește riscul de atac de cord și accident vascular…

44 de minute ago

HOROSCOP 10 mai 2024. Provocări şi oportunități de dezvoltare

Horoscopul zilei de vineri, 10 mai 2024, spune că nativii din zodiac vor avea parte…

o oră ago

Medic gastroenterolog: 3 semne și simptome ale unui intestin nesănătos

Sănătatea intestinală este un subiect în vogă, piața suplimentelor pentru sănătatea digestivă fiind proiectată să…

2 ore ago

Legătura dintre alimentaţia bogată în grăsimi şi apariţia cancerului (STUDIU)

O echipă de cercetători chinezi experţi în oncologie a descoperit un mecanism prin care unele…

2 ore ago

Citeste si: