Sari la conținut

15 August. Preotul Vasile Ioana: Foarte mulți m-au întrebat asta și de aceea aș dori să vă spun cum ar trebui să sărbătorim această zi

Adormirea Maicii Domnului. Părintele Vasile Ioana ne-a răspuns la una dintre cele mai solicitate întrebări în rândul credincioșilor: le spunem „La mulți ani sau nu!” celor care poartă numele Fecioarei Maria.

Sfânta Maria Mare. Vasile Ioana, preot paroh la Biserica „Sf. Nicolae Dintr-o zi“, a dezvăluit cum ar trebui să sărbătorim această zi sfântă.

„Dragii mei, la această sărbătoare (n.r. Adormirea Maicii Domnului) spunem „La mulți ani!“ Mariilor, spunem „La mulți ani!“ celor care poartă numele Maicii Sfinte sau nu?

Foarte mulți m-au întrebat asta și de aceea aș dori să vă spun cum ar trebui să sărbătorim această zi. Desigur, pentru cei care purtați numele Sfintei, Preaiubitei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria este o zi deosebită și e bine să o sărbătoriți pentru că, în această zi, Maica Sfântă merge la ceruri.

Este o zi de bucurie, este o sărbătoare foarte mare. Mutarea la cer a Maicii Sfinte este un moment de mare bucurie, dar această bucurie nu ar trebui să fie doar petrecere, doar paranghelie, doar muzică tare, grătare, dezmăț, abuzuri și lăcomie de mâncare, ci sărbătoarea aceasta ar trebui să o cinstim și altfel.

Spunem sau nu „La mulți ani!“ celor care poarte numele Fecioarei Maria

Să mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Sfinte pentru toată ocrotirea și, mai mult decât atât, să ne rugăm Maicii Sfinte să mijlocească la Fiul ei Preaiubit pentru sufletele noastre.

Așadar, se poate spune „La mulți ani!“ și în 15 august, și în 8 septembrie, pentru că ziua aceasta nu este o zi a întristării.

Adormirea Maicii Domnului nu este o zi a tristeții, ci o zi a bucurie, când Iisus Hristos ia sufletul Maicii Sfinte și îl primește așa cum, atât de frumos, vedem în iconografia bizantină.

Maica Domnului să vă ocrotească! La mulți ani, Mariilor, Marinilor, Marienelor, Marianilor și tuturor celor ce purtați acest atât de frumos nume. Sărbătoriți și astăzi, și pe 8 septembrie, dar sărbătoriți prin iubire, prin rugăciune, prin pace și prin mulțumire. La mulți ani! Doamne ajută!“, a spus preotul Vasile Ioana.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel