Sari la conținut

15 mai. Ziua Națională a Bujorului Românesc. Este floare națională a României, iar care o rup au parte de amenzi usturătoare

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
15 mai, Ziua Națională a Bujorului Românesc

Ziua Națională a Bujorului Românesc. Specie florală unică în Europa, se găseşte numai în România și este protejată de lege. Cei care o rup pot primi amenzi grele.

În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională.

„Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice”, prevede legea.

Mai mult, odată cu onorarea sa ca floare națională, bujorul devine și un simbol al conservării și protejării biodiversității naturale a României. În ciuda atracției pe care o exercită, legea este fermă în ceea ce privește protejarea speciei și habitatelor sale naturale. Cei care încalcă aceste reglementări se confruntă cu amenzi semnificative, conform OUG nr. 195/2005.

15 mai. Bujorul, simbolul veteranilor Armatei Române

Bujorul românesc este sărbătorit pe 15 mai, în fiecare an, din 2015. Comunitatea Bujorul Românesc organizează anual o campanie de conștientizare. Bujorul românesc este promovat ca element reprezentativ pentru cultura și tradiția românilor, conform tvr.ro.

Bujorul este şi simbolul veteranilor Armatei Române. Bujorul românesc a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie.

Bujorul românesc a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.

Sperăm ca tot mai multe persoane să poarte la rever acest simbol, în semn de respect pentru faptele de arme ale ostașilor români din toate timpurile.

De-a lungul anilor, s-a alăturat, în promovarea bujorului românesc ca floare națională, companii care au expus bujorul în luna mai în diferite forme de activări, celebrități și persoane reprezentative pentru mediul din care fac parte care au devenit ambasadori pentru bujorul românesc.

bujorul romanesc
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Bujorul românesc, de-o seamă cu crocodilii

Bujorul românesc este o plantă ierboasă cu o tulpină neramificată de aproximativ 50 de centimeri pe care se găsesc frunze compuse, sectate sau dinţate. Floarea are culoarea roşu aprins şi numără 5-6 sau 7-11 sepale mari şi frumoase.

Specialiştii o numesc floare relict glaciar şi o consideră o ”supravieţuitoare” având în vedere că a răzbit până în zilele de astăzi.

„Este o floare foarte rară şi veche. Bujorul românesc, cunoscut ca paeonia romanica peregrina, este o specie relict glaciar. A supravieţuit tuturor glaciaţiunilor care s-au perindat peste Europa.

Putem spune că este de-o seamă cu crocodilii. Aşa cum au supravieţuit crocodilii erei glaciare, aşa este şi această specie de bujor ierboasă pe care o putem admira şi astăzi” , a declarat inginerul Mircea Toma, de la Ocolul Silvic Roşiorii de Vede.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel