Din cuprinsul articolului
Un nou scandal lovește sistemul de sănătate din România. Potrivit unei anchete realizate de Observator, nu mai puțin de 18 angajați ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău sunt acuzați că au pus la cale, timp de trei ani, o schemă prin care au prejudiciat bugetul public cu peste un milion de lei. O parte dintre sumele obținute ar fi fost folosite pentru investiții în imobiliare, arată datele preliminare.
Cum funcționa schema de la CJAS Bacău
Mecanismul fraudei părea banal: lunar, angajații solicitau avansuri pentru zile de concediu, cu acordul conducerii. În realitate, banii nu erau justificați și ajungeau în buzunarele lor. În unele cazuri, sumele au fost exorbitante – un director ar fi încasat, dintr-o singură tranșă, echivalentul a 190 de zile de concediu, adică peste șase luni.
Neregulile au fost descoperite de Curtea de Conturi, care a sesizat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Prejudiciul total este estimat la peste un milion de lei, iar ancheta se află acum pe masa instituțiilor abilitate.
„Am descoperit că fenomenul este de o amploare mai mare și am luat măsuri de îndată la nivelul managementului Casei de Asigurări de Sănătate Bacău, pentru că nu tolerăm astfel de comportamente. La CJAS Bacău va veni o echipă de conducere din alt județ tocmai datorită dimensiunii acestui fenomen”, a declarat Horațiu Moldovan, președintele CNAS.
Noua conducere a fost deja instalată, dar recunoaște că nu are încă toate informațiile despre practicile predecesorilor. Până acum, patru directori de servicii și-au pierdut funcțiile de conducere, însă continuă să lucreze în instituție pe posturile de bază.
„Au fost emise decizii de încetare a funcțiilor pe care le ocupau, dar au revenit pe posturile pe care erau titulari”, a confirmat Gabriela Luminița Grosu, director general CJAS Bacău.
Dispute între acuzați și anchetatori
În timp ce CNAS vorbește despre o fraudă de proporții, unii angajați susțin că totul s-a desfășurat „transparent”.
„Sumele reprezentau avansuri, indemnizații, concedii de odihnă. Nu poate fi vorba de sume luate fără informarea conducerii. Sumele se pot vedea, a fost o chestie transparentă”, a declarat Ana-Maria Lungu, consilier juridic CJAS Bacău.
Totuși, potrivit raportului Curții de Conturi, „au fost descoperite aspecte negative privind plata unor sume considerabile de bani (de ordinul sutelor de mii de lei pe an), fără documente justificative și fără bază legală, precum și evidențierea incorectă a acestora în înregistrările contabile”.
Până la finalizarea cercetărilor, cei 18 angajați nu pot fi concediați, dar sunt obligați să restituie prejudiciul.
Îngrijorată că fenomenul ar putea fi mai răspândit, CNAS a decis să extindă ancheta la nivel național.
„Ne-am pus întrebarea dacă nu cumva se poate întâmpla același lucru și în alte locuri. Am solicitat tuturor caselor de asigurări de sănătate date și indicii pe baza cărora să putem analiza situația”, a mai declarat președintele CNAS.
Conducerea CJAS Bacău a cerut ca noii directori să fie aduși din alte județe, pentru a elimina orice posibilă influență asupra investigației.