Sari la conținut

23 de medici s-au îmbolnăvit grav după ce au tratat o ”femeie toxică”

Mai mulți medici s-au îmbolnăvit grav după ce au tratat o ”femeie toxică.” Acest lucru s-a întâmplat în 1994, când o pacientă, pe nume Gloria, a ajuns la spital în fază terminală, din cauza unei probleme respiratorii. Din nefericire, a murit câteva ore mai târziu, la doar 31 de ani, iar după moartea ei s-a întâmplat ceva incredibil.

Medicii care au asistat-o pe „femeia toxică” au părăsit spitalul amețiți și sufereau mâncărimi. Corpul femeii, într-un mod inexplicabil, părea să fie contaminat. Julie Gorchynski, o asistentă care a asistat-o pe Gloria, a petrecut aproape două săptămâni la terapie intensivă din cauza acestui eveniment inexplicabil, scrie lavanguardia.com.

Ce au simțit medicii care au tratat-o

Pe 19 februarie 1994, în California, Statele Unite, Gloria Ramírez a fost internată de urgență la Riverside General Hospital. Femeia, originară din Mexic, suferea de un ritm cardiac foarte ridicat și de o tensiune arterială extrem de scăzută, pe lângă o insuficiență respiratorie severă.

Femeia suferea de cancer de col uterin, iar la spital au încercat să o stabilizeze, i-au administrat trei anxiolitice și apoi un antiaritmic pentru a-i calma bătăile inimii. În paralel, corpul ei a fost pompat cu aer printr-o vezică de cauciuc, pentru a încerca să compenseze insuficiența respiratorie.

Când Gloria a primit medicamentele, medicii care au asistat-o au observat un luciu uleios care acoperea corpul femeii, iar unii au simțit un miros puternic, asemănător cu cel de usturoi. O asistentă medicală a încercat să extragă sânge din brațul lui Ramirez și a simțit un miros asemănător amoniacului care ieșea din tub.

Julie Gorchynski, un medic rezident, a observat un detaliu deosebit. În sângele femeii pluteau particule mari. Din cauza cocktailului puternic de mirosuri, trei medici au leșinat din cauza presupusei intoxicații.

Medicii au optat pentru ultima opțiune pentru a o salva pe Gloria, defibrilatorul. Din păcate, nici această metodă de resuscitare nu a funcționat, iar femeia a sfârșit prin a muri, potrivit Univisión.

Ceea ce este curios în acest caz este faptul că 23 de persoane s-au îmbolnăvit în urma mirosului toxic emanat de corpul Gloriei Ramírez, cinci dintre acestea fiind nevoite să rămână sub observație. Julie Gorchynski a dus greul cu o serie de crize care au sfârșit prin a o slăbi. Ea s-a îmbolnăvit, de asemenea, de pancreatită și osteonecroză la genunchi. Din această cauză, femeia a fost nevoită să meargă în cârje luni de zile.

Spitalul General Riverside a fost nevoit să declare stare de urgență internă. Au fost luate măsuri extreme pentru a opri ceea ce îi afectase pe acești medici. De exemplu, cei care au fost în contact cu pacienta au trebuit să își scoată hainele și să le arunce complet în saci de plastic sigilați.

Mai multe îndoieli decât certitudini

Cazul a fost fost făcut public la nivel național, iar presa a început să o numească pe Ramírez „Femeia toxică” și să se întrebe ce s-a întâmplat. După cum a relatat Discover Magazine, acest caz a provocat una dintre cele mai mari investigații de medicină legală din Statele Unite.

Departamentul de Sănătate și Servicii Umane din California a condus ancheta. Aceștia au intervievat membrii personalului spitalului care au lucrat în camera de urgență în ziua morții Gloriei și au descoperit că persoanele respective au dezvoltat simptome severe, precum pierderea cunoștinței, dificultăți de respirație și spasme musculare.

Ceva mai târziu, s-a descoperit că Gloria luase un solvent numit Dimetil Sulfoxid, un remediu casnic pentru reducerea durerii. Persoanele care folosesc acest solvent susțin că are un miros asemănător cu cel de usturoi, ceea ce ar explica mirosul pe care l-au simțit în cameră.

Potrivit anchetei, s-a descoperit că acea combinație dintre oxigenul administrat de paramedici și dimetilsulfoxidul (DMSO) acumulat în organism a creat DMSO2, care se cristalizează la temperatura camerei și care ar putea explica particulele mici observate în sânge.

În plus, șocurile electrice au transformat DMSO2 în DMSO4, un gaz extrem de toxic care ar fi pătruns în aerul din jurul corpului, provocând acea reacție în cameră și care ar fi fost cauza pentru care pacienta a fost numită „femeia toxică”. Deși familia Gloriei nu a crezut niciodată pe deplin versiunea anchetatorilor, susține că a existat neglijență din partea medicilor.

Misterul continuă

La două luni după moartea lui Ramírez, corpul său a fost dus la spital pentru o autopsie, apoi a fost înmormântată. Patologul familiei Ramírez nu a putut determina cauza morții, deoarece inima lipsea, celelalte organe erau contaminate cu materii fecale, iar corpul său era prea descompus.

Ulterior, Ramírez a fost înmormântată într-un mormânt nemarcat la Olivewood Memorial Park din Riverside. La aproape 30 de ani de la moartea Gloriei Ramírez, cauzele acestui eveniment nu sunt pe deplin clarificate.

Familia ei crede că este posibil să fi existat o eroare medicală care a determinat personalul spitalului să inventeze această poveste pentru a da vina pe ea. Astăzi, moartea ei este unul dintre cele mai mari mistere din medicină.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel