Sari la conținut

3.000 de ucraineni au fost trataţi în spitalele din ţările UE

Pacient
Sursă foto: Getty Images

Statele membre ale Uniunii Europene şi Norvegia au primit peste 3.000 de pacienţi din Ucraina pentru a uşura presiunea asupra sistemului de sănătate al ţării, a raportat luni Comisia Europeană.

Programul de evacuare medicală lansat în martie 2022, la o lună după ce Rusia a declanşat invazia în Ucraina, a fost cea mai mare operaţiune de evacuare medicală coordonată până în prezent de Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al UE, se arată într-un comunicat.

„Aşa cum am spus întotdeauna, Ucraina şi cetăţenii săi pot conta pe sprijinul UE atât timp cât este necesar”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

sursa foto: europarl.europa.eu

La rândul său, comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a declarat că „nu ne putem întoarce privirea de la ororile pe care le înfruntă zilnic poporul ucrainean”. „În condiţiile în care Rusia îşi continuă atacurile nemiloase asupra infrastructurii civile ucrainene, inclusiv spitale, acordarea de asistenţă de urgenţă Ucrainei este la fel de crucială ca întotdeauna”, a mai spus el, potrivit sursei citate de Agerpres.

Comisarul european şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toate cele 22 de ţări care şi-au deschis spitalele pentru pacienţii din Ucraina. Lista include majoritatea statele UE, plus Norvegia, care nu este ţară membră a blocului comunitar.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel