Sari la conținut

30 august 2022. Zi de mare sărbătoare. De ce e bine să spunem această rugăciune

Calendar ortodox 30 august 2022. Un mare sfânt, cel supranumit și protectorul omenirii, este celebrat marți la români, motiv pentru care 30 august este o zi extrem de importantă pentru creştini.

În această zi de marți, 30 august, în Calendarul Ortodox din România, este prăznuit sfântul Alexandru. Acesta a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfântului Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune.

30 august 2022. Zi de mare sărbătoare. Atenție! De ce e bine să spunem această rugăciune

Când s-a adunat în Niceea întâiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputând să se ducă la acel sobor, din pricina bătrâneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe.El, şezând în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvârşirea Sinodului, Alexandru întorcându-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunându-i că i se apropie sfârşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicând: „După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.

Calendar ortodox 30 august 2022. Sfântul Alexandru: Tradiţii şi obiceiuri


Potrivit tradiţiei, credincioşii nu au voie să-și bârfească aproapele. Biserica îndeamnă toți credincioșii să fie mai milostivi cu cei năpăstuiți de soartă.

O zi perfectă pentru a face pace cu persoanele cu care ai avut neînțelegeri, dispute.

În unele zone ale țării, bătrânii prepară bucate speciale, mai ales dulci. Femeile cu numele Alexandra, Alexia sau Sanda nu trebuie să muncească în această zi, să spele haine cu mâna sau să facă curățenie în gospodărie.

Persoanele care poartă numele Sfântului Alexandru, Alexandra sau Alexandru sunt considerate puternice, neînfricate, ambițioase și care luptă până la capăt pentru lucrurile în care cred.

De Sfântul Alexandru, creștinii sunt îndemnați să spună rugăciunea făcătoare de minuni a sfântului, pentru a fi feriți de rele și dușmani.

Calendar ortodox 30 august 2022. Rugăciune făcătoare de minuni de Sfântul Alexandru
„Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veșnice mijlocitoare îți este.

Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaște, cu lacrimi fierbinți ai plânge, suspinând și întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic și pentru cel mare.

Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ține toate cu dreapta Sa atotputernică, însă eu, păcătosul și leneșul, cel ce am limba vicleană, cum mă voi ruga Stăpânei mele ca să mă izbăvească Domnul de înfricoșata Judecată?

Căci tot timpul mă cutremur în inima mea cugetând la înfricoșata Judecată ca să fiu izbăvit de chinurile cele veșnice și de viermele cel neadormit și de întunericul cel mai din afară și de flăcările cele nestinse.

Miluiește-mă pe mine, păcătosul robul Tau (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decât pe toți l-ai iubit, și nu întoarce fața Ta de la mine, cel sărman, în acea Zi înfricoșată de care se cutremură sufletul meu și se îngrozesc mădularele trupului meu.

Doamne, izbăvește-mă pe mine de înfricoșatul ceas

Doamne, izbăvește-mă pe mine de înfricoșatul ceas, ca să nu mă departez de mila Ta. Îi rog pe Sfinții îngeri și Arhangheli, pe prooroci și mucenici și pe toți sfinții să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu.

Pentru rugăciunile voastre să întoarcă Stăpânul mânia Lui de la mine, păcătosul. Iar tu, Preacurată Doamnă Fecioară, care ai îndrăzneală la Fiul tău pentru robii Tăi, nu uita ostenelile robului tau (numele).

Stăpâne Mântuitorule, din săracul meu suflet, Ție mă rog, izbăvește-mă de durerea păcatelor mele și primește-mă întru bucuria vieții celei nesfârșite, în care se preamărește Preasfânt Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel