Sari la conținut

5 LUCRURI PE CARE AR TREBUI SĂ LE ȘTIE TOATĂ LUMEA DESPRE FUMAT

Nu este un secret faptul că fumatul este extrem de dăunător, dar, în ciuda tuturor dovezilor științifice pe care le-am acumulat, încă circulă o serie de mituri și concepții greșite despre sursa elementelor nocive asociate fumatului.

Material realizat cu susținerea Philip Morris România

Cel mai bun lucru pe care orice fumător adult îl poate face este să renunțe complet la tutun și la produsele cu nicotină. Nu este niciodată prea târziu pentru a face această schimbare. Se întâmplă frecvent ca persoanele care reușesc să renunțe să observe îmbunătățiri ale respirației și ale simțului gustului și mirosului la doar câteva zile după încetarea fumatului. În decurs de un an, este posibil ca aceștia să-și fi redus riscul de a dezvolta boli cardiovasculare și respiratorii.

Pentru cei care aleg să nu renunțe, există tehnologii alternative care au potențialul de a fi mai puțin dăunătoare decât continuarea fumatului. Acestea creează dependență și nu sunt lipsite de riscuri, dar le oferă adulților o alegere mai bună decât continuarea fumatului. Demontarea miturilor din jurul alternativelor fără fum este foarte importantă atunci când vine vorba de explorarea acestor noi tehnologii.

Deci, care sunt cele cinci lucruri pe care toată lumea ar trebui să le știe despre fumat și alternativele fără fum?

Fumul este cea mai mare problemă

O țigară aprinsă produce fum. Acest fum conține niveluri ridicate de substanțe chimice – dintre care aproximativ 100 au fost identificate de experții în sănătate publică ca fiind nocive sau potențial nocive. Inhalarea acestor substanțe chimice din fum este cauza principală a bolilor legate de fumat.

Nicotina este înțeleasă greșit  

Multă lume crede că nicotina este cauza principală a bolilor asociate fumatului. Nimic mai neadevărat! De fapt, aceste boli sunt cauzate de nivelurile ridicate de compuși chimici nocivi care se găsesc în fumul de țigară. Nicotina este o substanță care se găsește în mod natural în mai multe soiuri de plante, inclusiv în plantele de tutun, unde prezintă niveluri ridicate. Nicotina creează dependență și nu este lipsită de riscuri. Ea este unul dintre principalele motive pentru care oamenii continuă să fumeze sau să folosească produse cu nicotină, împreună cu alți factori, cum ar fi gustul și ritualul.

Renunțarea completă la tutun și la produsele cu nicotină este cea mai bună decizie

După ce nicotina este absorbită în organism, ea se leagă de receptorii specifici din creier și declanșează eliberarea dopaminei (care joacă un rol în modul în care simțim plăcerea) și a altor neurotransmițători. După stimularea repetată cu nicotină, creierul se obișnuiește cu prezența ei, proces care este reversibil atunci când o persoană încetează să mai folosească produse care conțin nicotină.  Deși nu este un lucru ușor, în fiecare an milioane de oameni reușesc să renunțe și nu mai folosesc produse din tutun și nicotină. Aceasta este cea mai bună alegere pentru sănătatea lor. Pentru fumătorii care iau decizia să se lase, există o gamă largă de produse medicale  și servicii de asistență disponibile de la profesioniștii din domeniul sănătății pentru a-i ajuta în călătoria lor de a renunța complet la tutun și nicotină.

Gudronul nu este ceea ce cred  oamenii 

Când auzi de gudron în contextul fumatului, s-ar putea să crezi că este același lichid vâscos, lipicios, negru sau maro, care este folosit pentru a reface drumurile. De fapt, gudronul nu este o substanță.  El reprezintă o măsurare a greutății tuturor reziduurilor uscate, din fumul de țigară, după ce au  fost extrase   nicotina și apa.

Produsele fără fum nu ard tutunul, iar, din acest motiv, compoziția chimică a aerosolului eliberat de acestea este fundamental diferită de fumul de țigară. Absența fumului poate reduce semnificativ expunerea la substanțe chimice nocive în comparație cu țigările și poate elimina prezența particulelor solide de carbon care se găsesc în fum. Asta nu înseamnă că ele sunt lipsite  de riscuri. Însă, pentru că nu mai există fum,  aceste produse sunt diferite de țigări.

Există alternative mai bune decât continuarea fumatului

Diferența fundamentală dintre produsele fără fum și țigări este că alternativele fără fum eliberează nicotină fără ardere. Când procesul de ardere și fumul care rezultă lipsesc, nivelurile de substanțe chimice nocive și potențial nocive pot fi reduse semnificativ în comparație cu fumul de țigară.

Cea mai bună decizie este întotdeauna  renunțarea, dar cei care altfel ar continua să fumeze ar putea dori să exploreze știința și inovația din spatele alternativelor fără fum. Produsele fără fum, cum ar fi tutunul încălzit, deși creează dependență și nu sunt lipsite de riscuri, sunt o alternativă mult mai bună pentru adulți decât continuarea fumatului (dacă sunt fundamentate științific și fabricate în conformitate cu standardele de calitate corespunzătoare).  Este important să reținemcă produsele fără fum sunt destinate adulților, ca alternative la continuarea fumatului. Acestea nu sunt destinate să ajute la renunțarea la fumat, deoarece eliberează nicotină, care provoacă dependență. Renunțarea completă la tutun și nicotină este întotdeauna cea mai bună alegere, iar profesioniștii din domeniul medical și serviciile recunoscute de renunțare la fumat pot oferi sfaturi cu privire la renunțare.

Cei mai mulți dintre noi cunosc pe cineva care fumează – un prieten, un membru al familiei sau poate fi vorba chiar de tine. Înțelegerea surselor de nocivitate ale fumatului și accesul la informații corecte îi pot ajuta pe fumători să facă o alegere în cunoștință de cauză și să renunțe definitiv la țigări.

Doctorul zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel