marți, aprilie 21, 2026
8.2 C
București

6 martie 2024: Aflarea Sfintei Cruci. Rugăciunea care te scapă de orice necaz apărut în viața ta

Anual, pe data de 6 martie, în Biserica Ortodoxă credincioșii prăznuiesc Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea şi Aflarea Sfintei Cruci. În această zi, cei care se confruntă cu necazuri grele trebuie să spună o rugăciune pentru iertarea păcatelor. Aceasta este extrem de puternică și face adevărate minuni.

Pe data de 6 martie, este prăznuită Aflarea Sfintei Cruci și a celor patru piroane cu care a fost țintuit Mântuitorul. Acestea au fost găsite de Sfânta Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare (306-337), potrivit crestinortodox.ro. Sfânta Elena a vrut să reconstruiască locurile sfinte și să ridice o biserică pe locul Patimilor și al Învierii lui Iisus Hristos. Astfel, ea a plecat spre Ierusalim cu recomandarea primită de la fiul ei de a-l căuta pe Patriarhul Macarie.

Citeste si…

După multe căutări, Sfânta Elena a aflat de la un evreu bătrân că Sfânta Cruce este îngropată în spatele templului lui Venus. Acolo au fost găsite cele trei cruci de pe Golgota şi cele patru piroane cu care a fost ţintuit pe cruce trupul Mântuitorului.

Pentru că nu se ştia care dintre cele trei este crucea răstignirii lui Hristos, Patriarhul Macarie a oprit un convoi mortuar şi a cerut ca defunctul să fie aşezat pe fiecare dintre cele trei cruci. Odată aşezat pe Crucea Mântuitorului, cel mort a înviat.

Rugăciune la Aflarea Sfintei Cruci pentru iertare de păcate și ieșirea din necaz

Rugăciune
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la față Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul.

Citeste si…

Să piară cum piere fumul, cum se topește ceară de față focului, așa să piară demonii de la față celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând:

Bucură-te, preacinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe ține, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe ține, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul.

O, preacinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfântă Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin

Tănasă Sabina
Tănasă Sabina
Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cât poate crește tensiunea un simplu pahar cu apă? Riscul nebănuit descoperit de cercetători

Apa este considerată alegerea cea mai sigură pentru hidratare....

Zi decisivă pentru guvernare. Mandatul lui Ilie Bolojan, în pericol după ruptura cu PSD

Criza politică declanșată după votul masiv din PSD intră...

Pensiile românilor, la un pas de un nou blocaj după plecarea lui Florin Manole de la Ministerul Muncii

Ministrul Muncii, Florin Manole, va părăsi guvernul după ce...

Vitamina uitată care ar putea bloca dezvoltarea celulelor canceroase

O echipă de cercetători de la University of Lausanne a identificat...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

3 zodii scapă de ghinion chiar din 20 aprilie. Începe o nouă etapă!

Trei zodii scapă de provocările care le-au marcat ultimele...

HOROSCOP. TOP 3 zodii care vor înflori precum trandafirii de mai

Astrologii spun că începutul lunii mai aduce, în general,...

Toţi credincioşii folosesc cuvântul „Amin” din ebraică fără să ştie motivul

Cuvântul „Amin” încheie dialogul dintre om și divinitate. Deși...

Vor veni momente frumoase: Cele trei semne care vor atrage norocul de partea lor

Până pe 19aprilie, influența  Berbecului aduce mobilitate intensă și...

Previziunea care dă fiori lumii. Ce ar fi spus Baba Vanga despre 2026 și un posibil război global

Baba Vanga, cunoscută drept „Nostradamus din Balcani”, continuă să...

HOROSCOP. Aceste ZODII vor intra sub protecție divină până la finalul lunii aprilie

Astrologii aduc vești bune pentru patru nativi ai horoscopului...

Citește și