Sari la conținut

960 de cadre medicale au fost vaccinate anti-covid. Adrian Streinu-Cercel. „Vaccinul este super. Sunt, practic, niște grămăjoare mici de grăsime”

Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Preşedintele Comisiei de Sănătate a Senatului, Adrian Streinu Cercel

960 de cadre medicale au fost vaccinate anti-covid. Adrian Streinu-Cercel. „Vaccinul este super. Sunt, practic, niște grămăjoare mici de grăsime”

În prima zi a companiei naționale de imunizare, 960 de cadre medicale din cele 10 spitale suport COVID-19 au fost vaccinate împotriva noului coronavirus. Startul campaniei de vaccinare a fost dat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din capitală.

Mihaela Anghel, Cătălin Apostolescu și Constantin Constantin sunt primele trei cadre medicale vaccinate din România. Cei trei au făcut parte din echipa care, în urmă cu 10 luni, prelua primul pacient COVID la Institutul „Matei Balș”.

Mihaela Anghel își amintește de cele mai dramatice momente legate de boala Covid. Dar azi privește cu speranță și siguranță. Anghel crede că, odată cu vaccinarea, lucrurile vor intra ușor-ușor în normal, iar celor care ezită le recomandă să se informeze și să privească rezultatele.

„Nici nu știam cu ce ne confruntăm. Ne așteptam la ce e mai rău. Suntem și noi afectați totodată cu pierderea pacienților. Nu s-a întâmplat până acum, în toți acești ani de când lucrez aici, nu s-a întâmplat niciodată să avem un raport atât de mare de decese”, a declarat asistenta medicală Mihaela Anghel, potrivit RRA.

Adrian Streinu-Cercel. „Vaccinul este super. Sunt, practic, niște grămăjoare mici de grăsime”

Managerul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, este cea de-a patra persoană vaccinată. El spune că nu se teme de reacțiile adverse, care sunt rare și minore, iar dovada siguranței este faptul că el însuși s-a vaccinat alături de doctorii din prima linie.

„Vaccinul este super. Sunt, practic, niște grămăjoare mici de grăsime. Și în interiorul acestei grămăjoare este pusa o moleculă de DNA care induce în organismul nostru producerea acelei molecule de vârf. Pe urmă, celelalte celule vin și fac treaba și fac anticorpul necesar. În așa fel încât atunci când vine virusul, acesta să fie inactivat de la poarta de intrare”, a explicat Adrian Streinu-Cercel.

Medicii amintesc faptul că pandemia și criza vor fi depășite abia când peste 60% din populație va fi imunizată. De unde și importanța ca populația să primească informații corecte despre vaccin din surse sigure.

În acest sens, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a asigurat că va face tot posibilul ca lucrurile să se „desfășoare cât mai normal”.

„Avem încredere că lucrurile merg bine. Iar eu mă voi preocupa și vă asigur că fac tot ce ține de mine și de echipa pe care o coordonez ca lucrurile să se desfășoare cât mai normal, într-un cadru cât mai favorabil. Așa încât până la final ultima persoană vaccinată să fie în condiții de siguranță. Și să putem împreună să spunem că am pus capăt acestei pandemii”, a spus Valeriu Gheorghiță. â

Autoritățile amintesc faptul că nu există nicio presiune în legătură cu vaccinarea. Aceasta este gratuită și nu este obligatorie, însă până acum ea este singura armă eficace împotriva COVID.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel