Sari la conținut

ESTE IMPORTANT SĂ AI GRIJĂ DE TINE EMOȚIONAL ȘI FIZIC. PSIHOTERAPIA – TREND SAU NECESITATE?

Dacă te-ar întreba cineva: „Cât de important este să ai grijă de tine emoțional și fizic?”, cu siguranță răspunsul ar veni foarte rapid și firesc: „Foarte important!”. Dar ai putea să răspunzi cu ușurință la întrebarea: „CUM ai grijă de tine?” ? Nu-i așa că ai putea să te blochezi?

Deși cel mai probabil că știi ce ar trebui să faci dar nu le faci din varii motive: lipsa de timp, neconștientizarea consecințelor, amânarea și lista ar putea continua la nesfârșit. Doar că la un moment dat ajungi la epuizare, anxietate, deconectare și chiar depresie.

Grija de sine nu se referă doar la ceea ce mănânci, câtă mișcare faci, cum arată analizele tale de sânge. Este mult mai mult decât atât.

Este despre echilibrul emoțional, gândurile tale, informația pe care o consumi (știri, cărți, rețele sociale, podcasturi, bârfe etc.), atitudinea ta față de ceea ce se întâmplă în jur. Iar ultimii ani, începând cu pandemia și continuând cu războiul din Ucraina, au fost o adevărată provocare.

De aceea mulți au găsit sprijinul necesar apelând la psihoterapie și în mod special la psihoterapia online. Mai mult decât atât, terapiile sunt accesibile și în alte limbi, inclusiv limba ucraineana, conform hedepy.com.ua.

Pentru a începe să ai grijă de tine, trebuie să identifici care sunt obstacole în calea îngrijirii de sine.

Vei descoperi că de cele mai multe ori obstacolele sunt credințele tale:

Ø  Trebuie să-ți petreci timpul într-un anumit fel;
Ø  Ceilalți contează cel mai mult (părinții, partenerul de viață, copiii, prietenii ș.a.)
Ø  A avea grijă de sine este dovadă de egoism;
Ø  Ai tot timpul înainte să începi să ai grijă de tine (de la o luni, după revelion, după ziua de naștere etc.);
Ø  A  fi stresat (ă) este un mod normal de a trăi.

Este absolut necesar să îți faci o introspecție ca să înțelegi ce te împiedică să îți oferi ceva mai mult timp pentru a-ți oferi grija necesară pentru a „funcționa” mai bine și inevitabil a avea mai mult entuziasm de la viață.

Nu există o rețetă unică. Fiecare are necesitățile sale, temperament diferit, mediu specific, de aceea este important să clarifici mai întâi de toate de ce ai nevoie TU. Ca să îți fie mai ușor în acest proces iată câteva recomandări:

Grija la nivel emoțional

– Citește cărți care te inspiră – nu trebuie să lecturezi o carte pentru simplu fapt că ai primit-o cadou sau pentru că e bestseller. Ceea ce inspiră pe cineva ar putea să fie irelevant pentru tine. Investește timpul tău în ceea ce îți place.

– Renunță la știri (de cele mai multe ori știrile se referă la accidente, omoruri, lucruri dezastruoase care nu au nici o legătură cu tine și îți dau o încărcătură emoțională dăunătoare).

– Ieși la o cafea cu cineva drag – poți fi chiar tu acea persoană. Timpul petrecut cu sine este de neprețuit.

– Practică meditația, rugăciunea, recunoștința – te ajută să schimbi focusul de la grijile zilnice;
– Cere suport – un psihoterapeut ar putea să îți ofere sfaturi valoroase cum să ai o viață echilibrată.

Grija la nivel fizic

– Găsește un tip de mișcare care ți se potrivește și îți aduce plăcere. Este mult mai ușor să creezi un obicei dintr-o activitate care te entuziasmează.

– Fă curățenie în frigider și în dieta zilnică. Ai grijă de aportul de vitamine și suplimentele de care are nevoie organismul tău. Unele alimente te storc de energie în timp ce altele te ajută să fi mai productiv(ă). Un nutriționist ar putea să vină cu recomandările necesare pentru tine.

– Oferă-ți suficient timp pentru mesele de bază ale zilei. Atunci când mănânci în grabă are de suferit digestia respectiv disconfortul fizic îți este asigurat.

– Dacă te îmbolnăvești oferă-i suficient timp organismului să se restabilească. Nu te forța să mergi la serviciu sau să faci careva activități care te suprasolicită.

Te vei face bine mult mai ușor atunci când te odihnești și faci ceva din activități ușoare care te relaxează și îți aduc plăcere.

Să ai grijă de tine înseamnă să te poți baza pe tine însuți. Calitatea vieții tale are de suferit când te neglijezi pe tine însuți.

Îți pierzi simțul priorităților și ajungi să cauți soluții doar pentru a te ține pe linia de plutire dar asta înseamnă o viață de la care nu mai simți plăcere…de nici un fel. Grija de sine înseamnă ca în fiecare zi săfaci ceva bun atât pentru fizic cât și pentru minte.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel