vineri, martie 13, 2026
6.4 C
București

Ce impact va avea munca de noapte la recalcularea pensiilor

Casa Națională de Pensii Publice a publicat listele sporurilor şi a veniturilor luate în calcul la recalcularea pensiilor, începând cu data de 1 septembrie 2024.

Potrivit oficialilor Casei, noile decizii cu pensia recalculată vor ajunge la pensionari în perioada 15 august-31 august. Aceştia dau asigurări că nicio pensie nu va scădea chiar dacă pe recalculare ar ieși o pensie diminuată.

Noua lege a pensiilor acordă puncte bonus, denumite puncte de stabilitate, pensionarilor cu peste 25 de ani de muncă. Aceștia, adăugați la pensia recalculată, pot determina o creștere suplimentară a sumei. În acest sens, unii vor primi chiar și o pensie aproape dublă, însă vor fi pensionari care nu primesc niciun ban în plus.

Citeste si…

A doua recalculare a pensiilor, ce urmează majorării din luna septembrie, va ține cont de sporurile acordate pe parcursul activității. Aceasta a readus în atenție situația celor care au lucrat în ture de noapte.

Munca de noapte, luată în considerare în cadrul recalculării

Conform informațiilor de la Casa Națională de Pensii Publice, munca de noapte va fi luată în considerare în cadrul acestei recalculări. Legea privind sistemul unitar de pensii publice prevede includerea sporului pentru munca de noapte în calculul punctajului de pensie.

„De a doua recalculare beneficiază numai cei care au avut acele sporuri cu caracter nepermanent. (…) Colegii mei au termen șase luni de zile să facă cea de a doua recalculare. Iar lucrul acesta se va întâmpla începând cu 1 septembrie până în luna februarie 2025”, a precizat Daniel Baciu, președintele CNPP.

Citeste si…

Conform articolului 115 din Codul Muncii, munca de noapte este definită ca activitatea desfășurată în intervalul orar 22:00 – 6:00. Prin urmare, persoanele care au lucrat în timpul nopții cel puțin jumătate din programul zilnic normal au beneficiat de un spor de 15-25% din salariul de bază.

pensie de la 1 septembrie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Conform datelor furnizate de CNPP, pentru a valorifica sporul de noapte în calculul punctajului mediu anual utilizat la stabilirea sau recalcularea pensiilor, acesta trebuie să fie exprimat în sume acordate lunar, nu în procente.

Lista sporurilor și indemnizațiilor care contribuie la creșterea pensiei

  • Sporul de vechime în muncă
  • Sporul pentru munca în condiții deosebite
  • Sporul pentru munca de noapte
  • Indemnizația pentru funcțiile de conducere (ex.: profesori, conferențiari, lectori)
  • Indemnizațiile și alte plăți pentru activități suplimentare
  • Sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare
  • Sporul pentru condiții grele de muncă
  • Premiile anuale și premiile acordate pentru realizări deosebite
  • Recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din anumite sectoare de activitate

Citeşte continuarea AICI

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop 13 martie 2026. Unele zodii primesc vești neașteptate

Ziua de 13 martie 2026 vine cu influențe astrale care pot...

Tratamentul care face insulină inutilă. Descoperirea care poate revoluționa diabetul de tip 1

Un tratament experimental cu celule stem ar putea vindeca...

Anumite bacterii pot fi de vină pentru pierderea memoriei la vârstnici

O specie de bacterii intestinale care devine mai abundentă...

Suplimentul care poate reduce cu 43% riscul de infarct și AVC

Un supliment alimentar utilizat frecvent ar putea reduce semnificativ...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Pensii, salarii și inflație. Uite ce se poate întâmpla până la finalul anului

Pensii, salarii și inflație. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Schimbare majoră în sistemul de pensii. Ce se pregătește la Bruxelles

Pensiile românilor au intrat oficial pe agenda negocierilor europene....

Breaking NEWS. CCR a decis ce se va întâmpla cu pensiile magistraților

Curtea Constituțională a României a decis miercuri, după cinci...

Citește și