Din cuprinsul articolului
Sociologul Mirel Palada este de părere că Nicușor Dan ar fi cel mai avantajos contracandidat pentru George Simion în cursa pentru alegerile prezidențiale din România.
Potrivit acestuia, prezența lui Nicușor Dan în competiție ar facilita accesul lui Simion în turul al doilea, întrucât Dan nu ar reuși să atragă un electorat suficient de larg pentru a contrabalansa sprijinul masiv pe care liderul AUR l-ar putea mobiliza. Palada sugerează că o astfel de confruntare ar fi, din punct de vedere electoral, cea mai favorabilă variantă pentru George Simion.
Mirel Palada, sociolog la Sociopol, afirmă că „lucrurile sunt clare” în ceea ce privește alegerile prezidențiale din România. Într-o postare pe Facebook, acesta spune că „George Simion e ca și președintele României”. Mai mult, susține că ”Nicușor Dan (…) e de departe adversarul cel mai convenabil pentru Simion. Îl bate Simion la fel de clar cum o bătea Georgescu anul trecut pe Lasconi”.
Sociolog:Un pesedist mai degrabă și-ar tăia mîna decît să voteze cu Nicușor Dan
”La fel precum iarna nu-i ca vara, nici 2025 nu-i ca 2000. Suveraniștii sînt mult mai mulți acum decît atunci. România e mult mai eurosceptică. Iar pe oameni nu-i mai păcălești acum atît de ușor cu harneala de atunci. Doar pe tefelei, care oricum sînt ușor de păcălit cu orice, chiar și cu Liiceanu și cu Ana Blandiana. Dar pe pesediști, nope. Nyet.
Un pesedist mai degrabă și-ar tăia mîna decît să voteze cu Nicușor Dan. La fel precum în 2000 un tefeleu mai bine s-ar fi castrat singur decît să voteze cu Vadim. Pentru un pesedist, Nicușor reprezintă cea mai clară și mai scîrboasă întrupare a conceptului “m+ie PSD”.
Nu Iohannis, nu Liiceanu, nu Mîndruță sau cine mai vreți voi. Acest tefeleu care și-a făcut un titlu de glorie în a îmbrățișa toate valorile anti-pesediste.
Valoric vorbind, pesediștii sînt mult mai apropiați de AUR decît de PNL sau de USR, partide prin excelență anti-pesediste.
Dacă ar fi intrat în turul doi Antonescu – sau mai ales Ponta – altfel stăteau lucrurile. Scorul în finală ar fi fost strîns, chiar nu am fi știut cine iese președinte. Cu Nicușor în turul doi? Nici o îndoială. Vă pot spune de pe acum: Simion președinte. Ghinion” este analiza sociologului Mirel Palada, potrivit DcNews.