Sari la conținut

O femeie de 57 de ani a luat un supliment natural pentru dureri articulare și a ajuns la spital cu insuficiență hepatică

O femeie de 57 de ani din Statele Unite a ajuns la spital cu leziuni hepatice severe, după ce a consumat zilnic o doză mult prea mare de turmeric, un supliment natural promovat intens online. Deși a scăpat fără transplant de ficat, medicii spun că a fost foarte aproape de punctul fără întoarcere.

Katie Mohan, numele pacientei, a declarat pentru NBC News că a început cura cu turmeric după ce a văzut un medic recomandând suplimentul pe Instagram. Promisiunile – mai puțină inflamație, articulații mai mobile – i-au sunat convingător. Zilnic, a luat 2.250 mg de turmeric, fără să consulte un specialist.

Problema? Organismul uman tolerează, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în jur de 3 mg per kilogram corp, adică 204 mg pentru un adult de 68 kg. Katie a luat de peste 10 ori mai mult.

Primele semne: oboseală, greață, dureri abdominale

După câteva săptămâni, au apărut simptomele: oboseală accentuată, dureri de stomac, greață și urină închisă la culoare. După un reportaj despre toxicitatea turmericului, Katie a făcut legătura și s-a prezentat de urgență la spital.

Analizele de sânge i-au arătat valori de 60 de ori peste normal ale enzimelor hepatice. Medicii de la NYU Langone, New York, au confirmat afectarea severă a ficatului. Nikolaos Pyrsopoulos, hepatologul care a preluat cazul, a spus că pacienta se afla „la un pas de insuficiență hepatică completă și transplant.”

Turmericul – inofensiv în mâncare, riscant în capsule

Consumat ca ingredient în curry sau alte preparate, turmericul nu produce probleme. Însă în doze mari și, mai ales, în combinație cu alte substanțe, poate deveni periculos. Suplimentele moderne conțin adesea și piper negru (piperină), care crește de 20 de ori absorbția curcuminei – substanța activă din turmeric.

Această potențare a absorbției ar putea declanșa reacții imunitare anormale. În unele cazuri, sistemul imunitar ajunge să atace ficatul.

Simptomele cele mai frecvente includ stare de oboseală, lipsa poftei de mâncare, greață, urină închisă la culoare și îngălbenirea pielii. Vestea bună e că, în general, ficatul își revine dacă suplimentul este oprit la timp. „Ficatul e un organ iertător,” spune dr. Pyrsopoulos.

O industrie fără control

Suplimentele alimentare reprezintă o afacere de miliarde în SUA și în multe alte țări. Multe nu sunt verificate riguros, nu sunt aprobate de autorități precum FDA, iar reclamele se bazează adesea pe studii slabe sau pur și simplu pe influenceri.

Cazul lui Katie Mohan ridică din nou întrebarea: cât de sigur e ce cumperi online? „Nu voi mai lua niciodată niciun supliment,” a spus ea, după externare.

Pentru cei care vor să încerce suplimente pentru dureri articulare, inflamații sau orice alt disconfort, recomandarea specialiștilor e clară: discuția cu un medic rămâne esențială. Chiar și plantele aparent inofensive pot deveni periculoase în doze mari sau combinate greșit.

Turmericul – cel mai frecvent supliment asociat cu leziuni hepatice în SUA

Potrivit datelor publicate de NBC News și confirmate de specialiștii de la NYU Langone, turmericul a devenit, în ultimii ani, cel mai frecvent supliment legat de cazuri de toxicitate hepatică în Statele Unite. Ficatul reușește, în multe situații, să își revină dacă pacientul întrerupe complet suplimentul, dar în cazuri grave poate fi nevoie de internare sau chiar de transplant.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel