Din cuprinsul articolului
Vacanță în România. Bucovina ne fascinează cu frumusețea ei, dar Ardealul… Ce părere ai? Nu-i așa că Ardealul se trăiește prin gust? Dacă te afli pentru prima oară în vacanță în inima Transilvaniei, lasă-te condus de mirosul bucatelor și mesele îmbelșugate ale pensiunilor tradiționale.
Bucătăria ardelenească, o comoară culinară, născută din influențe românești, maghiare și săsești
Iată o selecție de preparate pe care nu trebuie să le ratezi dacă vizitezi Ardealul:
Nici o masă ardelenească nu începe fără un păhărel de palincă sau horincă. Fie că e de prune, mere sau cireșe amare, e simbolul ospitalității locale. Apoi, la alegere, poți gusta din cele mai delicioase preparate din comoara preparatelor tradiționale ardelenești cum ar fi cele prezentate mai jos:
Ciorbă de salată verde

Un deliciu neașteptat pentru cei neobișnuiți cu ciorbele de salată. Zamă de salată este o supă acrișoară, gătită cu oțet, ou bătut și adesea cu slănină afumată – simplă, dar reconfortantă.
Ciorbă de fasole cu afumătură și tarhon

Fasolea albă fiartă la foc mic cu costiță sau ciolan afumat. În această combinație capătă un gust aparte cu tarhonul, o plantă des folosită în bucătăria ardelenească. Se servește cu ceapă roșie și pâine de casă.
Tocană ardelenească
Cu carne de porc, vită sau chiar mistreț în zonele montane, tocana cu multă ceapă, boia dulce și suc de roșii se servește cu mămăligă moale sau cartofi natur.
Varză a la Cluj, clasic în restaurantele din Cluj-Napoca
Varza a la Cluj sau „sarma la tavă”, acest fel de mâncare are straturi de varză, carne tocată, orez și smântână. Bucătarii le coc împreună la cuptor. Gustul este divin.
Papricaș de pui cu găluște (nokedli)
Un preparat tipic unguresc, dar devenit emblematic pentru Ardeal. Carnea de pui este fiartă într-un sos de boia dulce și smântână, apoi servit cu găluște moi din făină și ou.
Gulaș ardelenesc
Gulaș ardelenesc este diferit de gulașul unguresc. Este mai consistent și are cartofi. Se fierbe lent, cu carne de vită, ceapă, boia, chimen și ardei. Ideal pentru zilele răcoroase din Apuseni.
Sarmale cu smântână
În Ardeal, sarmalele nu se servesc neapărat cu mămăligă, ci mai degrabă cu pâine de casă. O lingură generoasă de smântână fermentată va da un plus de gust preparatului. Umplutura este mai densă și adesea conține și slănină.
Ciolan afumat
Un preparat robust, perfect pentru pofticioși. Ciolanul este fiert lent sau copt, apoi servit pe un pat de varză călită în untură și vin. Un deliciu pentru iubitorii de carne.
Langoș cu smântână și brânză
Fie dulce, fie sărat, langoșul e gustarea perfectă de mulți. Găsești acest preparat la târguri, piețe sau pe străzile din Târgu Mureș, Cluj sau Oradea. Poftă bună!