Din cuprinsul articolului
În 2023, Uniunea Europeană a înregistrat în medie 511 paturi de spital la 100.000 de locuitori, o scădere ușoară față de anul precedent (517 paturi) și o reducere semnificativă în comparație cu 2013, când media era de 552 paturi, arată datele oficiale. Această tendință descendentă reflectă transformările majore din sistemele de sănătate europene, unde evoluțiile științifice și tehnologice au permis reducerea duratei medii de spitalizare și, în multe cazuri, înlocuirea tratamentelor spitalicești cu alternative ambulatorii sau servicii de îngrijire de zi.
România, în topul statelor cu cele mai multe paturi de spital
România ocupă locul al treilea în Uniunea Europeană după numărul de paturi de spital raportat la populație, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, biroul oficial de statistică al UE. În 2023, țara noastră a înregistrat 728,4 paturi la 100.000 de locuitori, o ușoară creștere față de anul anterior (727,7).
Doar Bulgaria, cu 864,4 paturi, și Germania, cu 766,5, au depășit România la acest indicator. Pe următoarele locuri se situează Austria (660 paturi) și Ungaria (651 paturi).
În termeni absoluți, România deține 136.145 de paturi de spital în rețeaua sanitară. Dintre acestea, doar 117.284 au contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). La nivelul Uniunii Europene, România se află pe locul șase după numărul total de paturi, fiind devansată de Germania, Franța, Polonia, Italia și Spania.
Pe de altă parte, există state europene unde numărul de paturi de spital este mult mai redus. În 2023, șapte țări din UE au raportat mai puțin de 300 de paturi la 100.000 de locuitori. Cele mai scăzute valori s-au înregistrat în Suedia (187), Olanda (231), Danemarca (233), Finlanda (260), Spania (288), Irlanda (289) și Cipru (298). Aceste cifre reflectă o abordare diferită în organizarea serviciilor medicale, cu o concentrare mai mare pe îngrijirea la domiciliu, intervențiile rapide și tratamentele ambulatorii.
România, deficitară la îngrijirea pe termen lung
Dacă la capitolul paturi de spital România se află în topul european, situația este cu totul diferită în ceea ce privește unitățile de îngrijire pe termen lung. Aici, România înregistrează printre cele mai mici valori din UE, cu doar 233,1 paturi la 100.000 de locuitori.
Doar Grecia (19,9), Bulgaria (25,9) și Polonia (221,6) au raportat valori mai mici, ceea ce indică o problemă sistemică în ceea ce privește serviciile destinate vârstnicilor sau pacienților cu nevoi cronice de îngrijire.
În schimb, țările cu cele mai dezvoltate rețele de îngrijire pe termen lung sunt Olanda (1.400 de paturi/100.000 locuitori), Suedia (1.315) și Belgia (1.250). Aceste cifre evidențiază o infrastructură solidă și o prioritizare a îngrijirii pentru categoriile vulnerabile ale populației, în special pentru persoanele în vârstă sau cu afecțiuni degenerative.
Tendința descrescătoare la nivel european în ceea ce privește numărul de paturi spitalicești este, într-o oarecare măsură, firească în contextul progreselor medicale. Intervențiile minim invazive, noile terapii, digitalizarea serviciilor și dezvoltarea medicinei de zi au redus necesitatea spitalizărilor de lungă durată.
Cu toate acestea, experții din domeniul sănătății avertizează asupra riscurilor acestei politici, în special în perioade de criză sanitară, precum pandemia de COVID-19, când capacitatea de internare a devenit o limitare critică. Astfel, un echilibru între eficiență și disponibilitate rămâne esențial pentru sustenabilitatea sistemelor de sănătate publică.
România, între două lumi: infrastructură bună, dar dezechilibrată
Situația României reflectă o realitate paradoxală: deși infrastructura spitalicească este una relativ bine dezvoltată, serviciile de îngrijire pe termen lung sunt profund deficitare. Această discrepanță arată că investițiile în sănătate au fost concentrate preponderent pe spitale clasice, în timp ce rețelele de îngrijire comunitară, paliativă sau geriatrie au fost neglijate.
În contextul îmbătrânirii populației și al creșterii incidenței bolilor cronice, autoritățile sunt nevoite să regândească modul în care resursele sunt distribuite. Extinderea rețelelor de îngrijire pe termen lung și dezvoltarea serviciilor ambulatorii devin priorități strategice, nu doar sociale, ci și economice.
