Sari la conținut

Bicarbonatul de sodiu, secretul ieftin și eficient pentru sănătate și îngrijire personală. 17 întrebuințări mai puțin cunoscute

bicarbonatul de sodiu
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Intrebuintari surprinzatoare ale bicarbonatului de sodiu

Bicarbonatul de sodiu nu este doar un simplu ingredient pentru copt. Este un adevărat aliat natural pentru casă, grădină, igienă personală și sănătate.

Iată cele mai eficiente utilizări ale acestui ingredient miraculos, ieftin și non-toxic.

Bicarbonatul de sodiu, în grădină: protectie naturală și roșii mai dulci

1. Fungicid eficient și ecologic

Amestecă 4 lingurițe de bicarbonat cu 4-5 litri de apă și pulverizează plantele dimineața sau seara. Acest tratament natural combate eficient ciupercile, fără substanțe toxice.

2. Sol mai puțin acid, roșii mai dulci

Redu aciditatea solului adăugând 2 linguri de bicarbonat la 5 litri de apă. Pulverizează în jurul plantelor și vei obține roșii cu un gust mai dulce.

3. Barieră împotriva melcilor

Presară bicarbonat amestecat cu coji de ouă mărunțite în jurul plantelor. O metodă naturală și blândă de a ține la distanță dăunătorii.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Frumusețe și îngrijire personală cu bicarbonat

4. Epilare naturală

Scapă de părul nedorit fără durere: fierbe 200 ml apă, adaugă 1 lingură de bicarbonat și aplică soluția pe zona intimă seara. Dimineața clătește și hidratează. Repetă de 2-3 ori pe săptămână.

5. Deodorant natural

Amestecă o parte bicarbonat cu o parte amidon de porumb. Aplică la subraț pentru un efect deodorant eficient și non-toxic.

6. Dinți mai albi

Combină o lingură de bicarbonat cu 5 picături de peroxid de hidrogen și puțină apă. Aplică pasta pe dinți timp de 5 minute, apoi periază și clătește.

7. Îngrijirea unghiilor și cuticulelor

Înmoaie cuticulele în pastă de bicarbonat cu apă caldă. Ajută la înmuiere și previne infecțiile.

8. Exfoliant facial delicat

Pentru ten gras sau acneic, amestecă bicarbonat cu apă și masează delicat. Elimină celulele moarte și curăță porii.

9. Tratament pentru puncte negre

Combină o ceașcă de apă distilată cu o linguriță de bicarbonat. Aplică pe zonele afectate și stai 10-15 minute cu capul deasupra unui vas cu aburi.

10. Șampon uscat de urgență

Pudrează rădăcinile părului cu bicarbonat dacă nu ai timp să te speli. Absoarbe excesul de sebum rapid.

bicarbonatul de sodiu
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Remedii cu băi cu bicarbonat

11. Împotriva junghiurilor

Adaugă 6 linguri de bicarbonat într-o baie caldă. Stai 15 minute pentru a calma durerile musculare după efort.

12. Relaxare profundă și regenerare

7 linguri de bicarbonat într-o cadă cu apă caldă te scapă de oboseală, tensiune și stres.

13. Picioare umflate

Pentru picioare obosite, înmoaie-le într-un litru de apă cu 2 lingurițe de bicarbonat și 1 linguriță de sare. Repetă zilnic timp de o săptămână.

14. Tratament pentru eczeme

Fă o baie cu o jumătate de pahar de bicarbonat sau aplică o pastă direct pe zonele afectate pentru calmarea mâncărimilor.

15. Transpirație excesivă la picioare

Adaugă un pahar de oțet și o lingură de bicarbonat în 2 litri de apă caldă. Fă băi de picioare de două ori pe săptămână.

Bicarbonatul de sodiu și igiena orală completă

16. Prevenirea cariilor

Clătește-ți gura cu un pahar de apă călduță în care ai dizolvat o linguriță de bicarbonat după periaj.

17. Respirație proaspătă

Folosește zilnic o soluție de apă și bicarbonat pentru băi de gură: neutralizează mirosurile neplăcute eficient și natural, potrivit viataverdeviu.ro.

Bicarbonatul de sodiu este un ingredient miraculos, la îndemâna oricui. Cu o mulțime de întrebuințări în grădinărit, igienă personală, tratamente de înfrumusețare și remedii naturale, acest produs ieftin merită un loc permanent în casa ta.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel