Sari la conținut

Atacul asupra spitalului din Gaza, un accident nefericit. Armata israeliană vine cu explicații

Spital
sursa foto: timesofisrael.com

Din cuprinsul articolului

Atacul asupra spitalului din Gaza, un accident nefericit. Autoritățile au anunțat că 20 de oameni au fost uciși în Fâșia Gaza, în urma unui atac israelian asupra unui spital. Printre victime se numără și 5 jurnaliști. Armata israeliană vine cu explicații.

Atacul a fost lansat din greșeală

Premierul israelian a scris pe reţeaua X că a fost un accident nefericit iar armata israeliană a anunțat că atacul a fost lansat din greșeală.

100 de zile de razboi
Sursa foto: AFP

Oamenii care au intervenit după prima lovitură pentru a ajuta eventualii răniţi, recuperează rucsacul şi ceea ce a mai rămas dintr/o cameră de filmat. Numai că, a urmat a doua tragedie, când un alt proiectil tras de israelieni a lovit spitalul.

A doua explozie a fost filmată de cel de al doilea angajat al agenţiei Reuters aflat la faţa locului. Acesta a scăpat doar cu răni în urma atacului.

În total, au fost ucise 20 de persoane în cele doua lovituri, între care şi cinci jurnalişti. Unul dintre cei ucişi lucra prin contract pentru agenţia Reuters, citează RTV.

Agenţia de presă a dat un comunicat în care regretă uciderea angajatului său. De asemenea, intre victime este şi un angajat al agenţiei Associeted Press.

Armata israeliană a confirmat că a efectuat atacul asupra spitalului din Khan Younis, însă presa de la Tel Aviv notează că arma a recunoscut că loviturile au fost din greşeala.

Presa israeliană susţine că şeful de stat major al armatei israeliene a ordonat o ancheta în acest caz.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel