Din cuprinsul articolului
Un medic de la un hospice, care supraveghează îngrijirea pacienţilor aflaţi în ultimele clipe ale vieţii, a detaliat exact ce se întâmplă în corpul uman când ne apropriem de moarte. Aşa cum explică dr. Sarah Holmes, director medical al organizaţiei Marie Curie UK, există o serie de semne care indică că sfârşitul se apropie.
Procesul de încetinire a organismului
„Pe măsură ce corpul încetineşte, oamenii devin mai obosiţi şi dorm tot mai mult. Mănâncă şi bea mai puţin pe măsură ce sistemul digestiv începe să se oprească”, a explicat dr. Holmes pentru publicaţia Ladbible. În această perioadă — adesea numită „faza de tranziţie” — pacienţii pot avea nevoie de mai multă asistenţă pentru sarcinile zilnice şi pot întâmpina dificultăţi la menţinerea unei conversaţii din cauza oboselii. Această etapă poate fi mai puţin evidentă la pacienţii cu boli degenerative precum Demenţa sau Boala Parkinson, deoarece simptomele seamănă cu cele ale bolii de bază, scrie DailyMail.
Din cauza apetitului scăzut, este de asemenea frecvent ca pacienţii să intre într-o stare de cetoză, în care organismul arde grăsime în loc de glucoză pentru energie — rezultând pierdere semnificativă în greutate. Toate aceste simptome se agravează treptat până în momentul final — când respiraţia devine neregulată, circulaţia încetineşte şi pulsul se opreşte.
„Rally-ul” de dinaintea plecării
Dr. Holmes menţionează că la aproximativ un sfert dintre pacienţi apare un fenomen cunoscut sub denumirea de „rally” — o claritate mentală bruscă, de câteva minute, ore sau chiar zile, înainte de moarte.
În acest interval, pacienţii pot redeveni puţin „normalul lor”, pot vorbi mai coerent sau chiar părea în ușoară recuperare — motiv pentru care fenomenul nu este încă pe deplin înţeles.
Cercetări anterioare au indicat faptul că creierul uman poate funcţiona normal pentru o scurtă perioadă după ce inima încetează să bată, iar activitatea cerebrală poate apărea sporadic chiar și după o oră fără oxigen, în contextul resuscitării.
Aceste descoperiri au generat unele propuneri medicolegale de revizuire a practicii standard conform căreia persoanele sunt declarate moarte după trei-cinci minute de lipsă de oxigen la nivel cerebral — deoarece, teoretic, ar putea exista încă şanse de resuscitare.
Ultimele momente: respiraţie neregulată şi linişte
Ceea ce se petrece în ultima etapă este o schimbare foarte vizibilă în respiraţie, numită Respiraţia Cheyne‑Stokes. Pacientul face o serie de respiraţii rapide urmate de perioade lungi fără respiraţie — ca şi când ar fi luat deja ultimul său suflu.
„În cele din urmă, respiraţia şi bătăile inimii se opresc, urmate de creier”, explică dr. Holmes. „Este de regulă un proces foarte paşnic, în majoritatea cazurilor oamenii pur şi simplu se sting.”
Ea adaugă: „Le spun familiilor că îngrijirea paliativă este despre a trăi, nu despre a muri. A muri în sine este scurt. La fel ca naşterea, actul de a părăsi lumea este la fel de efemer ca şi intrarea în ea.”
Cum ne putem pregăti?
Deşi fiecare persoană se confruntă cu moartea în mod diferit — unii o privesc cu teamă, alţii o acceptă, mai ales cei care „au avut un parcurs bun în viaţă” — cea mai bună pregătire este de a vorbi despre asta cu cei apropiaţi, după cum explică dr. Holmes.
Mai multe studii au demonstrat că, cu cât reflectăm mai mult asupra morţii şi înţelegem procesul, cu atât mai puţin ne este teamă. Acest aspect poate fi util în special pentru persoanele care se apropie de finalul vieţii sau care îşi pierd un apropiat.
„Unul dintre cele mai importante elemente în îngrijirea de sfârşit de viaţă este să ajutăm persoana şi familia să fie de acord cu ceea ce se întâmplă”, spune dr. Holmes.
„Fiecare are călătoria sa spre moarte, dar rolul îngrijirii paliative este să gestioneze simptomele şi să încurajeze oamenii să facă planuri. În acest fel, când aceste lucruri sunt luate în considerare, oamenii se pot concentra pe a trăi până la capăt — să spună ce vor să spună, să facă ce contează pentru ei. Este adesea mai greu când există emoţii nerezolvate sau treburi neîncheiate. Unii oameni sunt în pace; alţii încă se luptă să lase să plece.”
