Din cuprinsul articolului
În cabinet, întâlnesc din ce în ce mai des adolescenți și tineri care visează să plece din țară pentru studii sau un nou început. La prima vedere, pare că li se deschide o fereastră largă către viitor. E un trend, un val care prinde tot mai mult contur.
Da, e și entuziasm. E și adrenalină. Și poate și un strop de inconștiență – fără de care uneori nu poți porni la un drum nou. Dar realitatea este ca pornesc de la 0. Pleacă într-o lume complet nouă. Nimeni nu îi așteaptă acolo. Doar necunoscutul.
Te întreb pe tine, dragă părinte: Dacă mâine ți-ai pierde jobul și ai fi nevoit să te muți într-un alt oraș, cu oameni pe care nu îi cunoști, cum crezi că ți-ar fi? Cât de ușor ți-ar fi să o iei de la capăt, singur? Acum imaginează-ți că asta este realitatea copilului tău.
Revenind la tinerii noștri… La vârsta asta, sunt fragili, sensibili, visători. Crescuți în siguranță, cu iubire și confort, se trezesc apoi într-o lume care le cere totul deodată. Adaptarea. Maturitatea. Independența. Invata pe cont propriu tot ce acasa parea firesc: cum să spele o farfurie, cum să bage hainele la spălat sau cum să gătească ceva simplu. Clar, asta îi ajută să devină autonomi. Dar astea sunt doar „lecțiile simple”.
Partea cu adevărat dificilă este să invete într-o limbă nouă. Să-și adapteze emoțiile, gândurile și identitatea într-o cultură diferită. Fără o mână care să îi ghideze. Fără un loc sigur unde să se întoarcă seara.
Sunt pe cont propriu. Între ei și lume, uneori, e doar o ușă. Iar în spatele ei, îi așteaptă maturizarea forțată. Invata responsabilitatea, singurătatea, reziliența – toate deodată. Devin adulti, inainte de vreme.
Și atunci apare întrebarea: asta îți dorești pentru copilul tău?
Sau putem începe să creăm acasă un spațiu în care ei să poată visa, să se exprime, să se simtă văzuți și susținuți? Un loc în care să își exerseze autonomia, nu doar să fie hiperprotejați sau împinși afară din cuib.
Pentru că, da, trăim într-o lume a extremelor: pe de o parte, sunt tinerii care pleacă și ajung singuri, într-o realitate dură si, pe de alta parte, sunt cei care rămân acasă, prinși într-un confort care le taie aripile. Pentru că nici hiperprotecția nu îi ajută.
Când îi ferim de provocări, când facem totul în locul lor, le trimitem mesajul că nu sunt capabili. Ajung să fie nemulțumiți, să simtă că li se cuvine totul, să nu mai aiba valoarea muncii.
Iar TikTok-ul le hrănește iluziile: bani fără efort, succes fără muncă, glorie peste noapte. Iar ei, de multe ori, cred că asta e realitatea. De aici pornesc frustrarea, comparația, nemulțumirea. Asta este o pantă periculoasă. Cei drept, intre doua rele, alegi raul mai mic.
Plecat de acasă, singur în lume. Dacă totuși ar exista o cale de mijloc?
Cum putem crește copii liberi, dar responsabili? Curajoși, dar ancorați în realitate?
Pregătiți pentru viață, fie că aleg să rămână sau să plece? Poate că a venit momentul să vorbim despre asta. Cu sinceritate, cu deschidere și mai ales, cu intelegere.
- Să învețe independența treptat, acasă. Implica-l pe copilul tau in treburile casnice, încurajează-l să-și asume responsabilități. Ajuta-l sa exerseze autonomia în siguranță, înainte de a o trăi pe cont propriu – sa isi spele singur farfuria dupa ce mananca, sa isi prepare singur anumite feluri de mancare; fa-i un buget lunar pe care sa invete sa-l gestioneze singur (haine, iesiri, carti).
- Să vorbim deschis despre realitate, nu doar despre visuri. Deschide dialogul despre provocările concrete ale plecării: integrarea, singurătatea, limba, costurile. Pregătirea emoțională este la fel de importantă ca dosarul de înscriere. Vorbiti deschis despre costurile efective din orasul natal (apropo, tu stii care sunt cheltuielile lunare pentru familia ta, costurile lunare cu mancarea, scoala, utilitati, transport etc?!). Vorbiti deschis si despre costurile pe care le implica mutarea in alt oras / tara (chirie, mancare, transport). Sa nu te trezesti ca in loc sa il ajuti, pornesti pe minus cu datorii, pe care mai tarziu fie le suporta copilul, fie i le vei reprosa in “virtutea” sacrificiul tau.
- Să cultivăm reziliența, nu perfecțiunea. Lasă-l să greșească. Să se frustreze. Să caute soluții. Viața nu e fără obstacole, dar îi putem da unelte pentru a le gestiona, nu pentru a le evita. Ex: dacă greșește sau pierde ceva, nu sari imediat să repari ci intreabă-l: „tu ce solutie crezi ca e?”
- Să-i oferim expunere internațională, fără a-l arunca direct în necunoscut. Tabere internationale, ERASMUS sau alte programe de schimb, cursuri într-o limba straina. Sunt „micile salturi” care pregătesc sufletul și mintea pentru „marele zbor”.
- Să-i arătăm că rădăcinile și aripile pot coexista. Sa-l învățăm pe copil că poate pleca în lume fără să-și piardă identitatea. Că „acasă” nu este doar o adresă, ci o stare interioară — și că iubirea, siguranța și apartenența nu au granițe.
Totodată, îi transmitem că dacă nu se adaptează din cauza limbii, culturii, prieteniilor sau altor contexte, nu e o rușine. Poate oricând să revină acasă, să-și prindă mai bine rădăcinile în pământ, ca să crească mai puternic în interior. Asta îl va pregăti pentru o viitoare plecare mai conștientă, mai matură.
Pentru mulți tineri, o cale de mijloc sănătoasă poate fi să plece la master sau o alta specializare după ce au finalizat studiile de licență în țară. În acel moment, au deja o identitate mai conturată, un echilibru interior, resurse emoționale si instrumente practice care sa-i ajute să se adapteze mai ușor în străinătate. Așa, pleacă nu „în căutarea” de sine, ci dintr-un loc solid, cu rădăcini deja formate.
Pentru că adevărata libertate nu înseamnă doar să zbori departe, ci să știi cine ești, oriunde ai fi.
Psihoterapeut Beatrice Enachescu
Fondator Viața la Prezent
