Din cuprinsul articolului
Murăturile au devenit nelipsite de pe mesele românilor, mai ales în sezonul rece, când acompaniază sarmalele, friptura sau mâncărurile tradiționale. Castraveții, gogoșarii, conopida, gogonelele și varza murată sunt printre cele mai apreciate gustări care deschid pofta de mâncare. Totuși, în spatele gustului acrișor se ascund și câteva riscuri pentru sănătate, mai ales în cazul anumitor persoane.
Murăturile – tradiție românească și proces complex de conservare
Puțini știu că murăturile sunt legume supuse unui proces de conservare complex, în saramură sau în oțet, cu adaos de sare, care le oferă aroma specifică. De la castraveți crocanți până la varza pusă la butoi, varietatea este uriașă, iar românii le consumă aproape zilnic, mai ales iarna.
Totuși, specialiștii atrag atenția că, deși murăturile pot avea beneficii pentru organism, ele pot deveni periculoase atunci când sunt consumate în exces sau de către persoanele care suferă de anumite afecțiuni.
Castraveții murați – populari, dar și periculoși pentru unii
Castraveții murați sunt, fără îndoială, cei mai populari dintre toate murăturile. Se găsesc peste tot – de la restaurante la supermarketuri – și sunt preferați pentru gustul lor acrișor și textura crocantă.
Potrivit site-ului Mundo Sano, un castravete murat mare poate conține peste două treimi din cantitatea zilnică de sodiu recomandată unui adult. Această cantitate ridicată de sare poate afecta sănătatea cardiovasculară, mai ales la persoanele predispuse la hipertensiune sau boli de inimă.
Cine ar trebui să evite murăturile
„Dacă aveți hipertensiune arterială sau orice problemă cardiacă, murăturile nu sunt cea mai bună alegere”, avertizează specialiștii.
Nivelul ridicat de sodiu din castraveții murați poate crește tensiunea și poate favoriza retenția de lichide.
Pentru cei care totuși nu pot renunța complet la ele, medicii recomandă spălarea murăturilor de sare înainte de consum, pentru a reduce concentrația de sodiu.
De asemenea, murăturile dulci conțin cantități mari de zahăr, iar cele cu mărar, în special, sunt foarte bogate în sare – de aceea trebuie consumate cu moderație.
Beneficii ascunse: probiotice și vitamina C
Deși pot ridica probleme pentru anumite persoane, murăturile bine fermentate aduc și beneficii importante pentru organism.
„Probioticele au beneficii solide pentru sănătate, sunt bune pentru creier și pentru sănătatea intestinului”, se arată în sursa citată.
Profesorul universitar Dr. Gheorghe Mencinicopschi excplica la un moment dat că murăturile fermentate sunt o sursă excelentă de vitamina C și de nutrienți ușor de asimilat.
„În procesul natural de fermentație nu doar că se produc vitamine, ci se biodisponibilizează mineralele și fibrele alimentare din castraveți. Vitaminele naturale existente în castraveți nu sunt distruse, deoarece produsul nu este tratat termic”, a declarat specialistul, potrivit doctormenci.ro.
Moderația, cheia unei alimentații sănătoase
Așadar, murăturile pot fi atât prietenele, cât și inamicele sănătății, în funcție de cantitate și de starea medicală a fiecăruia.
Pentru persoanele sănătoase, consumul ocazional de murături fermentate aduce beneficii digestive și un aport valoros de vitamine. Însă pentru cei cu probleme cardiace, tensiune ridicată sau afecțiuni renale, medicii recomandă prudență.

