Din cuprinsul articolului
Într-un timp în care ritmul vieții devine tot mai alert, iar stresul a devenit o normalitate, mulți oameni caută sens și înțelegere dincolo de medicină. Vor să afle de ce suferă cu adevărat și dacă există o legătură invizibilă între ceea ce trăiesc în interior și ceea ce simt în trup.
Un preot care a acceptat să vorbească sub anonimat a explicat pentru Doctorul Zilei perspectiva lui spirituală asupra apariției și evoluției bolilor. Cuvintele sale nu neagă știința, ci o completează, aducând lumină asupra dimensiunii sufletești, adesea ignorată.
„Trupul și sufletul nu trăiesc separat”
„Oamenii uită că suntem ființe întregi”, spune preotul. „Ceea ce apasă sufletul ajunge, mai devreme sau mai târziu, să apese și trupul. Nu putem rupe una de cealaltă.”
Potrivit lui, multe afecțiuni fizice sunt accentuate de emoții care nu au fost niciodată vindecate. „Nu spun că boala vine doar din suflet — medicina este esențială. Dar felul în care trăim în interior poate să ne ajute sau, dimpotrivă, să ne destabilizeze și mai mult.”
Stresul și neliniștea continuă — „Oamenii nu mai știu să se odihnească”
„Stresul este una dintre cele mai mari boli ale timpului nostru”, afirmă preotul. „Mintea e mereu încordată, neliniștea nu se oprește nici noaptea, iar trupul, în timp, începe să cedeze.”
El spune că lipsa de pace interioară fragilizează organismul, pentru că oboseala sufletească ajunge să se transforme în insomnie, în probleme digestive, în tensiuni care se acumulează în mușchi și în slăbirea imunității. „Când omul nu se odihnește în sufletul lui, nici corpul nu mai are resurse să se refacă.”
Supărările și neiertarea — „Supărarea nu rămâne doar în inimă”
Unul dintre cele mai întâlnite lucruri în spovedanie, spune preotul, este povara supărărilor purtate în tăcere, uneori ani întregi.
„Oamenii cred că doar inima suferă când nu iartă. Dar supărarea nu rămâne doar în inimă — corpul o preia. Un om care nu iartă trăiește tensionat, iar această tensiune se simte în fiecare fibră a trupului.”
El observă că resentimentele prelungite pot aduce dureri persistente, inflamații și chiar probleme cardiace. „Sufletul împietrit își găsește greu liniștea, iar trupul simte asta înaintea omului.”
Frica și anxietatea — „Un om speriat respiră altfel, trăiește altfel”
„Mulți trăiesc ca și cum răul i-ar urmări la fiecare pas”, spune preotul. „Frica continuă îmbolnăvește. Ea nu ține doar de lipsa de credință, ci de pierderea ancorei interioare.”
Când frica devine un mod de viață, omul începe să respire diferit, să doarmă diferit, să trăiască mereu în alertă. În timp, această stare afectează capacitatea organismului de a se reface. „Când sufletul tremură continuu, trupul nu poate să se vindece ușor.”
Vinovăția neasumată — „Corpul spune ce sufletul tace”
Există oameni care poartă în ei o vinovăție tăcută, o greutate despre care nu vorbesc cu nimeni.
„Acea vinovăție nevăzută macină încet, dar sigur. Uneori, boala vine ca o formă prin care trupul încearcă să exprime ceea ce sufletul nu are curaj să spună.”
Ruptura de sens — „Când omul nu mai știe de ce trăiește, totul se răstoarnă în el”
Preotul avertizează că lipsa unui sens poate amplifica orice suferință. „Nu spun că boala vine din pierderea sensului, dar ea devine mai grea atunci când omul nu mai are un „de ce” al lui.”
Un om cu un scop, cu o lumină interioară, are mai multă forță, mai multă răbdare, mai multă rezistență în fața bolii. „Sensul nu vindecă mereu, dar întotdeauna ajută.”
„Medicul vindecă trupul, credința întărește omul”
În final, preotul subliniază limpede că nu există opoziție între credință și știință.
„Medicul este un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea nu înlocuiește tratamentul — îl susține. Când sufletul se liniștește, ajută și medicul, și organismul.”
Mesajul lui este simplu: omul se vindecă cel mai bine atunci când lucrează în același timp și la trup, și la suflet. În această unitate, spune el, stă adevărata putere de vindecare.
