Sari la conținut

Document. Guvernul pregătește o schimbare care va zgudui sistemul bugetar

Sursă foto: Getty Images
Măsuri bugetare în 2025

La Guvern se lucrează în prezent la forma finală a unui proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) care vizează modificarea semnificativă a regulilor privind cumulul pensiei cu salariul pentru angajații din sectorul public și transferurile între instituții. Potrivit surselor oficiale, ultimele discuții vor avea loc vineri la Ministerul Muncii, iar OUG-ul va fi adoptată ulterior în ședința Guvernului.

Cum va funcționa cumulul pensiei cu salariul

Conform draftului în lucru, bugetarii care ating vârsta de pensionare vor putea continua activitatea până la 70 de ani, dar doar cu acordul anual al ordonatorului de credite sau al angajatorului. Practic, prelungirea contractului se va face de la an la an, în funcție de decizia instituției.

„Art. VI (1) Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.

(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.

(4) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii prevăzuți la alin.(1) au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea prevăzută la alin.( 2 ).

(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.

Citeste si…

(6) De prevederile alin.(5) beneficiază și persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe durata exercitării mandatului.”

După împlinirea vârstei de 70 de ani, angajații din sistemul public vor fi obligați să se pensioneze. Excepții fac pensionarii speciali din cadrul MAI și MApN, persoanele alese în funcții publice sau numite prin decizii ale Parlamentului.

Transferurile între instituțiile publice vor fi mult mai stricte

Pe lângă interdicția cumulului pensiei cu salariul, OUG prevede și limitarea transferurilor între instituțiile publice.

„(5) Funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 465 lit. f), g) şi g2), pentru ocuparea funcţiei publice în care urmează să fie transferat, conform fişei postului. Autorităţile sau instituţiile publice la care se transferă funcţionarul public verifică condițiile de realizare a transferului, precum și modul de îndeplinire de către acesta a competenţelor specifice prevăzute în fişa postului aferentă funcţiei publice în care urmează să fie transferat, conform prevederilor art. 21 alin. (1) – (7) din anexa nr. 8.

(81) În vederea realizării transferului la cerere, autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă are obligaţia de a publica pe pagina de internet a acesteia un anunţ care cuprinde fişa postului corespunzătoare funcţiei publice, modalitatea de verificare a îndeplinirii competenţelor specifice în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) – (7) din anexa nr. 8, documentele necesare şi perioada de înscriere, data, ora şi locaţia stabilită pentru verificarea îndeplinirii competenţelor specifice privind funcţia publică respectivă. Anunţul se publică cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii competenţelor specifice pentru funcţia publică respectivă.

(9) Autorităţile sau instituţiile publice aprobă proceduri interne de verificare a condiţiilor de realizare a transferului și a competențelor specifice, pe care le publică pe pagina proprie de internet. Procedurile interne trebuie să conţină cel puţin prevederi referitoare la documentele necesare transferului, modalitatea de verificare a îndeplinirii condiţiilor de realizare a transferului şi de verificare a îndeplinirii competenţelor specifice în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) – (7) din anexa nr. 8.

(10) În cazul înalților funcționari publici, transferul se poate dispune numai pe o funcție publică vacantă de conducere sau de execuție, cu consecința pierderii calității de înalt funcționar public.”

Încetarea transferurilor și detașărilor în derulare

OUG prevede și încetarea imediată a transferurilor și detașărilor aflate în curs.

„Art. III. (1) Procedurile de transfer ale functionarilor publici aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează în condițiile reglementate de prevederile legale în vigoare la data publicării anunțului privind organizarea transferului.

(2) În termen de 10 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a dispune, în condițiile legii, prin act administrativ, încetarea detașării funcționarilor publici.

(3) Conducătorii autorităților și instituțiilor publice în care se află detașați funcționari publici au obligația de a decide dacă funcționarii publici în cauză își pot continua activitatea în autoritatea sau instituția publică respectivă și dispun, după caz, demersurile legale pentru realizarea transferului în interes de serviciu al acestora pe funcțiile publice vacante pe care au fost detașați anterior, cu încadrarea în termenul de 30 de zile prevăzut la art. II alin. (1).

  1. În termen de 10 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență conducătorii autorităților și instituțiilor publice stabilesc funcțiile publice vacante pentru care este prioritară încadrarea și dispun, după caz, demersurile legale pentru ocuparea acestora, prin transfer în interes de serviciu, cu funcționari publici care îndeplinesc condițiile de ocupare, cu încadrarea în termenul de 30 de zile prevăzut la art. II alin. (1).

Concucătorul de instituție trebuie să decidă încetarea detașărilor

Art. IV. (1) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei Ordonante de urgenta până la 31 decembrie 2026 pentru autoritățile şi instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare şi de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii se suspendă aplicarea prevederilor art. 45 – 47 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.*

(2) În termen de 10 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență conducătorii autorităților și instituțiilor publice au obligația de a dispune, în condițiile legii, prin act administrativ, încetarea detașării personalului contractual.

(3) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență conducătorii autorităților și instituțiilor publice în care se află detașat personal contractual, au obligația de a decide dacă salariații în cauză își pot continua activitatea în autoritatea sau instituția publică respectivă și dispun, după caz, demersurile legale pentru realizarea transferului în interes de serviciu al acestora pe posturile vacante pe care au fost detașați anterior, cu încadrarea în termenul de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) În termen de 10 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență conducătorii autorităților și instituțiilor publice stabilesc posturile vacante pentru care este prioritară încadrarea și dispun, după caz, demersurile legale pentru ocuparea acestora, prin transfer în interes de serviciu, cu personal contractual care îndeplinește condițiile de ocupare, cu încadrarea în termenul de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”

Interdictie cumul pensie salariu by negrealucian05

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel