Este vorba despre colchicina, un medicament antiinflamator ieftin prescris frecvent pentru tratarea gutei, despre care cercetătorii au descoperit dovezi că poate face minuni și pentru persoanele cu antecedente de atacuri de cord.

Autorii studiului au analizat date din 12 studii clinice randomizate controlate care au urmărit aproape 23.000 de persoane cu antecedente de boli de inimă, atac de cord sau accident vascular cerebral. Majoritatea participanților erau bărbați cu vârste cuprinse între 57 și 74 de ani. Aceștia au luat fie un placebo, fie colchicină, un medicament comun pentru gută, timp de cel puțin șase luni, de obicei într-o doză de 0,5 miligrame o dată sau de două ori pe zi.

Fără efecte secundare grave

Persoanele care au luat colchicină au avut, în general, mai puține atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale, comparativ cu cele care au luat un placebo. După analizarea datelor, au descoperit că pentru fiecare 1.000 de persoane tratate, nouă atacuri de cord și opt accidente vasculare cerebrale au fost evitate la persoanele care au luat colchicină, comparativ cu cele care nu au luat-o. De asemenea, nu au existat efecte secundare grave ale administrării colchicinei, deși unele persoane au avut probleme stomacale ușoare care nu au durat mult.

Citeste si…

Deși cercetătorii admit că sunt necesare mai multe studii pentru a confirma potențialul terapeutic, aceștia susțin că noile descoperirile sunt promițătoare în reutilizarea colchicinei pentru a reduce riscul de boli de inimă.

medicament
Imagine creată cu AI

Studiul nu a răspuns la întrebarea cum ajută colchicina, ci a descoperit doar o legătură puternică între medicament și un risc mai mic de boli de inimă. Cu toate acestea, ambele afecțiuni au un lucru în comun. Atât guta, cât și infarctul miocardic sunt agravate de inflamație.

„Obișnuiam să credem că infarctul miocardic are legătură în principal cu formarea și dimensiunea unei plăci de aterom, dar acum este clar că inflamația are un factor declanșator major al instabilității și ruperii plăcii”, spune Dr. Navjot Kaur Sobti, cardiolog intervențional la Spitalul Northern Westchester. „Prin atenuarea acestui proces inflamator, colchicina poate ajuta la stabilizarea plăcilor instabile și la reducerea riscului de evenimente cardiovasculare viitoare”, a explicat medicul.

„Se înțelege acum că inflamația cronică contribuie semnificativ la dezvoltarea bolilor de inimă și la evenimentele cardiace adverse”, adaugă Cheng-Han Chen, MD , cardiolog intervențional și director medical al Programului de Inimă Structurală de la Centrul Medical MemorialCare Saddleback. Potrivit acrestuia, colchicina ajută la reducerea riscului de probleme cardiace prin efectul său antiinflamator.

Citeste si…