Din cuprinsul articolului
Există oameni care susțin că au o relație neobișnuit de strânsă cu moartea. Unii pretind că simt momentul în care vor muri, alții cred că pot alege ziua și ora, amânând sau grăbind inevitabilul. Visele premonitorii și presimțirile adaugă o notă și mai misterioasă acestui subiect. BBC a publicat recent un reportaj care încearcă să facă lumină în una dintre cele mai vechi întrebări ale omenirii: ce simte o persoană în clipa morții?
Până în prezent, știința nu a reușit să ofere un răspuns definitiv. De aceea, experiențele aproape de moarte sau evenimentele considerate paranormale sunt adesea invocate pentru a încerca să explice necunoscutul. BBC notează că, în ultimele momente ale vieții, oamenii par adesea amorțiți, însă experimente recente dezvăluie o perspectivă surprinzătoare.
Experimente care schimbă modul în care înțelegem moartea
Un grup de cercetători de la Universitatea din Michigan studiază acest fenomen încă din 2013, pornind de la experimente realizate pe șobolani de laborator. Ei au monitorizat activitatea cerebrală a animalelor în momentul stopului cardiac și au descoperit ceva uimitor. Deși inima nu mai bătea și respirația se oprise, activitatea cerebrală totală a crescut semnificativ.
Șobolanii au prezentat niveluri neobișnuit de ridicate de unde gamma, mai sincronizate decât în starea normală de veghe. Acest tip de activitate, asociat în studiile pe oameni cu percepția conștientă, a condus la ipoteza că moartea nu implică o oprire bruscă a creierului. Cercetătorii cred că acesta ar putea intra într-o formă intensă și coordonată de activare chiar în ultimele secunde.
În 2018, o echipă de la Imperial College London a analizat halucinațiile din apropierea morții, comparându-le cu efectele psihedelicului DMT. Douăzeci la sută dintre persoanele resuscitate după moarte clinică au relatat că au văzut „ceva”, o experiență similară cu halucinațiile induse de DMT. Cele două situații aveau elemente comune: senzația de „transcendere a timpului și spațiului” și percepția unei „unități cu oamenii și obiectele din jur”.
„Cred că principala lecție a cercetării este că putem găsi moartea în viață și în experiențele de viață”, a explicat Dr. Chris Timmermann, coordonatorul studiului. Acesta consideră că o creștere bruscă a activității electrice cerebrale ar putea fi responsabilă pentru experiențele intense relatate de oamenii aflați în pragul morții. „Ceea ce cred că se întâmplă este că experiența este atât de inedită, încât este inefabilă sau greu de exprimat în cuvinte”, a spus el.
Ce se întâmplă exact în momentul morții
Procesul morții urmează un traseu biologic bine stabilit. Stopul respirator este urmat de stop cardiac, iar activitatea cerebrală începe să scadă rapid. După patru până la șase minute fără oxigen, creierul suferă leziuni ireversibile. În acest scurt interval, potrivit cercetătorilor, creierul poate declanșa un ultim val de activitate, care ar explica halucinațiile frecvent raportate: lumina de la capătul tunelului, revărsări de amintiri sau senzația de prezență a celor dragi.
Odată instalată moartea cerebrală, corpul trece prin transformări vizibile. Mai întâi apare Pallor mortis, paloarea caracteristică care se instalează în primele 15 până la 120 de minute după deces. Urmează Livor mortis, când sângele se acumulează în zonele declive ale corpului, colorând pielea într-o nuanță roșiatică, apoi Algor mortis, perioadă în care corpul se răcește până ajunge la temperatura mediului înconjurător.
La aproximativ două ore după moarte, mușchii intră într-o stare de rigiditate severă, cunoscută sub numele de Rigor mortis. Mișcarea corpului devine aproape imposibilă, iar această rigiditate atinge punctul maxim între 24 și 36 de ore. După această perioadă, se diminuează treptat.
În final, începe descompunerea, proces însoțit de modificări de culoare și miros. Bacteriile care oxidează hemoglobina produc gaze precum metanul și propanul, care se răspândesc în tot corpul și determină umflarea acestuia. Ochii, venele, limba și organele genitale pot prezenta inflamații, iar trupul capătă nuanțele specifice descompunerii.
Ce știm cu adevărat despre ultima clipă
Deși multe întrebări rămân fără răspuns, cercetările sugerează că moartea nu este o oprire instantanee, ci un proces complex în care creierul ar putea genera ultimele forme de percepție. În timp ce știința continuă să investigheze, poveștile oamenilor care au trecut prin experiențe apropiate de moarte rămân o sursă importantă de informații – dar și de mister.
