Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat că Centrul de Mari Arși de la Timișoara va fi finalizat până la finalul acestui an. Stadiul lucrărilor este de 75–80%, structura fiind finalizată integral (100%), iar în ceea ce privește arhitectura și instalațiile, progresul este de 70%, respectiv 75%.
”Dintre cele trei Centre de Mari Arși aflate în construcție, cel de la Timișoara este cel mai avansat. Urmăresc acest proiect zilnic, l-am susținut constant alaturi de echipǎ și mă bucur enorm să pot spune că Timișoara va găzdui primul centru funcțional dedicat tratării marilor arși”, a declarat ministrul.
Acest centru nu va fi doar un spațiu pentru tratarea marilor arși, ci va include și dotări medicale de ultimă generație, potrivit celor transmise de ministru, după cum urmează:
- 58 de paturi pentru UPU-SMURD,
- 12 paturi pentru pacienții cu arsuri grave,
- 6 rezerve pentru pacienți cu arsuri intermediare și post-critici,
- 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă,
- o secție ATI cu 27 de paturi,
- un bloc operator modern cu 25 de săli.
- heliport, pentru intervenții rapide și sigure.
Deși construcția va fi gata, acesta nu va deveni încă oparațional, așa cum pretinde ministrul Sănătății, existând încă etape importante de parcurs până la inaugurarea și primirea primilor pacienți.

