Din cuprinsul articolului
După ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, trimis Corpul de Control la Spitalul Judeţean Constanţa, unde managerul a atras atenţia că 70 la sută din medici au scutire de gărzi, tot mai mulți doctori cer respectarea drepturilor și refuză să mai lucreze în condițiile actuale.
Între timp, Colegiul Medicilor din România (CMR) a propus recunoașterea activității de gardă ca vechime în muncă, întrucât efortul depus de medici în aceste perioade – frecvent extinse și intens solicitante în multe situații – trebuie reflectat în mod corect în parcursul profesional și în drepturile legale ale doctorilor.
Propunerea CMR: plata orelor de gardă la nivelul grilelor actuale de salarizare
CMR susține plata orelor de gardă la nivelul grilelor actuale de salarizare, pentru toate segmentele de asistență medicală, astfel încât activitatea în gardă a medicilor să fie evaluată corect și în conformitate cu nivelul de responsabilitate, efort și complexitate al activității desfășurate.
De asemenea, CMR propune evaluări profesionale centrate pe actul medical, care să ia în considerare dificultatea cazurilor gestionate, riscurile implicate și presiunea sub care sunt luate deciziile medicale, unele chiar vitale, în special în cadrul gărzilor.
Totodată, Colegiul Medicilor din România susține gărzi cu o durată de 12 ore în unitățile medicale care presupun un număr mare de cazuri cu patologie complexă, unde efortul medicilor este semnificativ crescut.

„Această poziție reflectă preocuparea constantă a CMR pentru protejarea și consolidarea profesiei medicale, pentru promovarea unui sistem sanitar care să asigure cea mai bună îngrijire pacientului, dar și să respecte pacientul, cât și medicul. Situația gărzilor și direcțiile enunțate mai sus au fost prezentate public de mai multe ori de către Colegiul Medicilor din România, cât și în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanții autorităților în ultimul an și jumătate”, a declarat dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România, citată de Agerpres.
Colegiul consideră, de asemenea, ca fiind necesară implicarea directă a managementului de spital, alături de autoritățile locale sau de cele responsabile, pentru a identifica soluții, astfel încât gărzile din unitățile medicale să fie asigurate.
Pe de altă parte, trebuie înțeles de către toți factorii implicați că activitatea într-un spital este una continuă ce trebuie asigurată. Este nevoie de implicare pe toate palierele și de responsabilitate, astfel încât situația gărzilor să se rezolve atât în beneficiul pacienților, al medicilor, cât și pentru buna funcționare a sistemului sanitar, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, garda medicului reprezintă o activitate medicală ce trebuie gestionată cu responsabilitate asumată continuu, ce implică atenție, decizii rapide și intervenții în momente critice, dar și un efort extins al medicului aflat de gardă.
Sindicatele şi societăţile profesionale, chemate la discuţii pe tema gărzilor
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, admite că sunt mai multe inechităţi în ceea ce priveşte gărzile pe care medicii le fac în spitalele din România şi că stretagia gărzilor trebuie total schimbată. Acestea se plătesc la nivelul anului 2017, iar vechimea se calculează în ani, nu în ore de muncă.
Ministrul a cerut echipei din instituţie, sindicatelor şi societăţilor profesionale ca, sâptămâna viitoare, să demareze discuţiile pentru a se putea implementa, în sputalele de urgenţă care au multe cazuri, găzile de 12 ore, nu 24 ca în prezent.
”Este însă evident un lucru: în spitalele de urgenţă, pentru anumite specialităţi, este nevoie de introducerea gărzilor de 12 ore, cel puţin într-o primă etapă. Sunt din ce în ce mai convins că acest pas este necesar pentru protejarea personalului medical şi pentru siguranţa pacienţilor. Am cerut echipei din Ministerul Sănătăţii, sindicatelor şi societăţilor profesionale ca, săptămâna viitoare, să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să punem pe hârtie o modificare legislativă clară, care să permită introducerea acestui sistem, iniţial în spitalele de urgenţă, acolo unde presiunea este maximă şi unde numărul de pacienţi este foarte mare”, a precizat ministrul.

