Din cuprinsul articolului
Diagnosticul cancerului nu se bazează pe un singur test. Medicul stabilește existența bolii printr-un proces complex care combină evaluarea clinică, analizele de laborator, investigațiile imagistice și confirmarea histopatologică prin biopsie. Fiecare etapă oferă informații esențiale despre tipul tumorii, localizarea acesteia și gradul de extindere în organism.
Depistarea precoce schimbă radical prognosticul. În stadii incipiente, multe tipuri de cancer pot fi tratate eficient, cu șanse mari de vindecare și cu terapii mai puțin agresive.
Primul pas: consultația medicală și evaluarea clinică
Procesul de diagnostic începe cu anamneza și examenul fizic. Medicul discută cu pacientul despre simptome, antecedente medicale, istoricul familial și factorii de risc. Apoi examinează zonele suspecte prin palpare, inspectarea pielii sau evaluarea ganglionilor limfatici.
Această etapă orientează investigațiile ulterioare. Medicul decide ce tip de analize și ce metode imagistice sunt necesare.
Analizele de sânge și urină. Ce pot arăta și ce nu pot confirma
Analizele de laborator pot indica modificări sugestive, dar nu pot pune singure diagnosticul de cancer.
Cele mai frecvente teste sunt:
- hemoleucograma completă, care evidențiază anemii, infecții sau modificări ale celulelor sanguine,
- biochimia sanguină, care arată funcția ficatului, rinichilor și prezența inflamației,
- analizele de urină, utile mai ales în tumorile aparatului urinar.
Aceste investigații semnalează dezechilibre biologice. Ele ridică suspiciuni, dar nu confirmă boala.
Markerii tumorali. Instrument de monitorizare, nu de diagnostic exclusiv
Markerii tumorali sunt substanțe produse de celulele canceroase sau de organism ca răspuns la tumoare. Se dozează din sânge sau, în anumite cazuri, din urină.
Cei mai utilizați sunt:
- PSA pentru cancerul de prostată,
- CEA pentru cancerul colorectal și alte tumori digestive,
- CA 125 pentru cancerul ovarian,
- CA 15-3 și CA 27-29 pentru cancerul de sân,
- AFP pentru cancerul hepatic și unele tumori testiculare.
Valorile crescute nu indică automat cancerul. Multe boli benigne, inflamațiile sau infecțiile pot modifica markerii tumorali. De aceea, medicii îi folosesc mai ales pentru:
- evaluarea răspunsului la tratament,
- depistarea recidivelor,
- completarea stadializării bolii.
- Investigațiile imagistice. Unde se află tumora și cât de extinsă este
Imagistica medicală oferă informații despre localizarea, dimensiunea și răspândirea tumorii.
Cele mai utilizate metode sunt:
- ecografia, rapidă și neiradiantă, utilă pentru organe abdominale și pelvine,
- radiografia, folosită mai ales pentru plămâni și sistemul osos,
- tomografia computerizată, care oferă imagini detaliate ale întregului corp,
- rezonanța magnetică, foarte precisă pentru țesuturile moi, creier, sân și prostată,
- mamografia, standardul pentru depistarea cancerului de sân,
- PET-CT și scintigrafia, folosite pentru identificarea metastazelor și stadializarea avansată.
Nicio metodă nu este universal valabilă. Medicul alege investigația potrivită în funcție de suspiciunea clinică.
Endoscopia. Vizualizare directă și recoltare de probe
Endoscopia permite examinarea directă a mucoaselor și prelevarea de biopsii. Este esențială în diagnosticul cancerelor digestive și respiratorii.
Cele mai frecvente proceduri sunt:
- gastroscopia pentru esofag și stomac,
- colonoscopia pentru colon și rect,
- bronhoscopia pentru plămâni,
- cistoscopia pentru vezica urinară.
Endoscopia combină observarea leziunii cu posibilitatea de confirmare histologică.
Biopsia. Singura metodă care confirmă diagnosticul
Biopsia reprezintă standardul de aur în diagnosticul cancerului. Medicul prelevează un fragment de țesut din formațiunea suspectă și îl trimite la laboratorul de anatomie patologică.
Analiza microscopică stabilește:
- existența celulelor maligne,
- tipul exact de cancer,
- gradul de agresivitate al tumorii.
Fără biopsie, diagnosticul rămâne doar o suspiciune.
Există mai multe tipuri:
- biopsia clasică,
- puncția aspirativă cu ac fin,
- biopsia ghidată imagistic,
- biopsia lichidă, care identifică fragmente tumorale în sânge.
Testele genetice. Evaluarea riscului și personalizarea tratamentului
Testele genetice detectează mutații care cresc riscul de cancer sau influențează alegerea tratamentului. Cele mai cunoscute sunt mutațiile BRCA1 și BRCA2, asociate cu cancerul de sân și ovarian.
Aceste analize nu confirmă existența unei tumori, dar arată predispoziția și ghidează strategiile de prevenție și monitorizare.
Screeningul. Cheia depistării înainte de apariția simptomelor
Screeningul urmărește identificarea cancerului la persoane aparent sănătoase. Cele mai importante teste sunt:
- mamografia pentru cancerul de sân,
- testul Papanicolau pentru cancerul de col uterin,
- colonoscopia pentru cancerul colorectal,
- PSA pentru cancerul de prostată.
Screeningul salvează vieți deoarece descoperă boala înainte ca aceasta să producă simptome.
Ce urmează după confirmarea diagnosticului
După stabilirea certă a cancerului, medicul trece la stadializare. Stadiile se notează de la 0 la IV și arată cât de avansată este boala. Această etapă determină strategia de tratament.
Se folosesc investigații imagistice complexe și analize suplimentare pentru a evalua:
- extinderea locală,
- implicarea ganglionilor limfatici,
- prezența metastazelor.
Cancerul diagnosticat devreme:
- se tratează mai eficient,
- necesită terapii mai puțin agresive,
- oferă șanse reale de vindecare.
Analizele, markerii tumorali, investigațiile imagistice și biopsia nu sunt etape separate, ci părți ale aceluiași mecanism de diagnostic. Împreună, ele construiesc o imagine completă a bolii și permit intervenția medicală corectă, la timp.

