Sari la conținut

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a discutat cu asociaţiile de pacienţi schimbarea regulilor administrative în sistemul medical

sursa foto Facebook/Alexandru Rogobete

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că, la o întâlnire cu asociaţiile de pacienţi, s-au căutat soluţii pentru situaţiile în care regulile au ajuns să funcţioneze împotriva pacientului, nu în favoarea lui.

”Am avut astăzi o întâlnire aplicată cu asociaţiile de pacienţi. Un dialog necesar, ancorat în realităţile din sistem şi în experienţa directă a celor care îl folosesc zi de zi. Am căutat împreună soluţii pentru situaţiile în care regulile au ajuns să funcţioneze împotriva pacientului, nu în favoarea lui.

Citeste si…

Un exemplu concret este spitalizarea de zi pentru pacienţii cu diabet, utilizată doar pentru ridicarea consumabilelor pentru pompe şi senzori de insulină. Oameni care vin cu bilet de trimitere, sunt internaţi pentru o zi şi petrec ore întregi pe holurile spitalelor pentru o procedură strict administrativă”, scrie ministrul Sănătăţii pe Facebook.

Ministrul Alexandru Rogobete precizează că asta nu înseamnă îngrijire medicală, ci înseamnă birocraţie care consumă timp, energie şi încredere. ”Soluţia este logică şi simplă: eliberarea senzorilor şi a consumabilelor în circuit deschis, cu intervenţia medicului acolo unde actul medical o cere”, afirmă ministrul.

Citeste si…

Nevoia schimbării regulilor administrative în sistemul medical

Ministrul mai afirmă că a discutat şi despre codurile de boală şi modul rigid în care sunt aplicate astăzi în reguli administrative. ”Clasificările sunt necesare, dar nu trebuie să creeze diferenţe nejustificate între pacienţi.

În practică, trebuie să conteze nevoia reală de îngrijire. De aceea, susţin o abordare mai coerentă şi mai simplă: delimitare clară între boala acută şi boala cronică, iar afecţiunile cronice să fie tratate unitar, cu aceleaşi reguli şi aceleaşi drepturi”, menţionează Rogobete.

sursa: Facebook

Ministrul mai arată că un punct important este şi eliminarea biletului de trimitere pentru spitalizarea de zi în cazul pacienţilor cronici deja diagnosticaţi şi monitorizaţi, inclusiv în boli grave precum scleroza multiplă.

”Acolo unde nu aduce valoare medicală, această etapă trebuie eliminată. În acelaşi timp, susţin ferm realizarea unor pachete de analize în ambulatoriu, adaptate bolilor cronice, acolo unde fluxurile sunt clare, nevoia de diagnostic şi monitorizare este evidentă, iar pacientul nu trebuie plimbat inutil prin internări administrative. Este un pas concret spre un sistem mai eficient şi mai uman”, afirmă ministrul.

Potrivit ministrului Rogobete, ”schimbările de sistem nu se fac peste noapte, ci se fac etapizat, cu reguli clare: proceduri mai simple, registre funcţionale, mai puţină alergătură pentru pacient şi mai mult timp pentru îngrijire reală”.

”Când regulile nu mai servesc pacientului, ele trebuie corectate, cu echilibru şi decizii asumate. Le mulţumesc asociaţiilor de pacienţi pentru deschidere, onestitate şi soluţiile aduse la masă. Doar prin dialog şi colaborare putem construi un sistem de sănătate care funcţionează cu adevărat pentru oameni”, a mai spus ministrul, potrivit News.ro.

avatar image
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel