Sari la conținut

Spray-ul nazal care blochează transmiterea coronavirusului. Ieftin și rapid de preparat

Din cuprinsul articolului

Un spray nazal a blocat transmiterea noului coronavirus într-un studiu pe dihori, dovedind astfel că poate oferi protecție și în cazul oamenilor. Mai ales că plămânii dihorilor sunt foarte asemănători cu cei ai oamenilor. Din acest motiv, multe teste legate de infecții respiratorii se fac pe aceste animale. Spray-ul nazal folosit în studiu poate fi preparat rapid și ieftin, potrivit inventatorilor săi. 

Cercetătorii au descoperit că o lipopeptidă, un compus folosit în spray-ul nazal, a împiedicat virusul, cunoscut sub numele de SARS-CoV-2, să pătrundă și să infecteze celulele.

După administrarea spray-ului, niciun dihor nu a fost infectat de către animalele bolnave, în timp ce cei cărora li s-a administrat un produs placebo s-au îmbolnăvit și au avut încărcături virale mari.

Echipa de cercetători de la Universitatea Columbia Vagelos, susține că spray-ul este rapid și ieftin de fabricat și ar putea oferi imunitate persoanelor care nu pot fi vaccinate.

Dihorii sunt adesea folosiți ca animale de laborator în studiile pentru boli respiratorii, deoarece plămânii lor seamănă foarte mult cu cei ai oamenilor.

Spray nazal ieftin și rapid de preparat

În plus, dihorii sunt extrem de sensibili la infectarea cu noul coronavirus și la răspândirea acestuia la alți dihori, așa cum se întâmplă în cazul oamenilor.

Lipopeptidele – niște proteine ​​mici unite de o moleculă de colesterol sau tocoferol – utilizate în acest studiu au fost dezvoltate de doctorii Anne Moscona și Matteo Porotto, profesori în cadrul Departamentului de Pediatrie ai Universității Columbia Vagelos.

Acestea au fost utilizate pentru a preveni infecția cu rujeolă și virusul Nipah, o boală transmisă de lilieci.

„Un lucru pe care vrem să îl subliniem este importanța aplicării științei de bază pentru a dezvolta tratamente pentru virusuri care afectează populațiile umane la nivel global”, au spus Moscona și Porotto într-un comunicat de presă, potrivit dailymail. 

„Rezultatele cercetărilor noastre anterioare au condus la aplicarea rapidă a acestora și în cazul COVID-19.”

În cadrul studiului, publicat în bioRxiv.org, cercetătorii au tratat o parte din dihori cu spray nazal, apoi i-au plasat împreună cu alți dihori infectați cu noul coronavirus.

După 24 de ore, rezultatele au arătat că nici unul dintre dihorii tratați nu a luat virusul de la animalul infectat și încărcătura virală a fost la zero.  Dihorii tratați cu produse placebo au avut rezultate pozitive pentru virus și încărcături virale foarte mari.

Moscona și Porotto spun că antiviralul lor este ieftin și rapid de fabricat și nu necesită congelare. Ei susțin că spray-ul va fi deosebit de benefic pentru grupurile die populație care nu pot fi vaccinate.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel